Pragul de 6/1000 de închidere a școlilor ar putea fi eliminat începând de astăzi

Pragul de infectări de 6 la mie până la care puteau funcționa fizic până acum școlile va fi eliminat, au declarat pentru Edupedu.ro surse guvernamentale. Potrivit acestora, în cursul zilei de astăzi, miercuri 29 septembrie, va avea loc o ședință a miniștrilor și specialiștilor în sănătate implicați în decizia guvernamentală, la care va fi luată decizia de eliminării acestui prag de infectare cu noul coronavirus, amplificarea testării în școli și extinderea în școli a regulilor aplicate în funcționarea grădinițelor în acest an școlar.

Astăzi, reprezentanții INSP și CNSU discută ca pe modelul grădinițelor să se stabilească și funcționarea școlilor, conform surselor Edupedu.ro. Noua decizie ar urma să se aplice până vineri, ziua la care se decid scenariile pentru săptămâna următoare în privința funcționării școlilor.

Citeste și:  Aproape 2.400 de intervenții și peste 9.500 de sancțiuni contravenționale în ultimele 24 de ore

Potrivit surselor Edupedu.ro, propunerea ar fi venit de la ministrul educației, care ar fi susținut extinderea testării în școli și funcționarea școlii pe modelul grădiniței din punct de vedere al regulilor în timp de pandemie, prin decuplarea de un anumit prag la care să fie automat închise cursurile față în față, deciziile fiind luate în funcție de numărul de îmbolnăviri fiecare școală.

Potrivit reglementărilor actuale, grădinițele se închid la intrarea localității în carantină, decizie care este luată de autorități independent de indicele de infectare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.