PREMIERA spectacolului „Doamna Jekyll și Doamna Hyde”, la Centrul Cultural Reduta

Asociația Teatrul Particular Brașov are plăcerea de a vă invita luni, 18 iulie 2022, ora 19:00, la Centrul Cultural Reduta, la PREMIERA spectacolului „Doamna Jekyll și Doamna Hyde”.

Spectacolul face parte din proiectul cultural „TEATRU LA VOI ACASĂ”, desfășurat în perioada iulie-septembrie și cofinanțat de Consiliul Județean Brașov cu suma de 50.000 de lei.

Proiectul include finanţarea cheltuielilor care ţin de montarea şi pregătirea spectacolului, premiera de gală şi alte 4 spectacole care vor avea loc la Brașov, Feldioara și Codlea.

Următorul spectacol din cadrul proiectului „TEATRU LA VOI ACASĂ” va avea loc în 29 iulie 2022, ora 19:00, la Casa de Cultură din Feldioara.

În cursul lunii august va avea loc un spectacol la Casa de Cultură din Codlea, a cărui dată urmează să fie stabilită.

Citeste și:  Aeroportul Brașov se alătură luptei împotriva drogurilor. Campanie de informare și conștientizare pentru pasageri

În luna septembrie vor fi susţinute două spectacole la Centrul Cultural Reduta.

Toate informaţiile privind acest proiect au fost furnizate în cadrul unei conferinţe de presă la care au participat Szenner Zoltan, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Dorina Roman, preşedinta Asociaţiei Teatrul Particular Braşov, şi Cristian Ioan, regizorul spectacolului.

„Doamna Jekyll și Doamna Hyde” este o comedie neagră despre două doamne botezate intenționat Jekyll și Hyde, după numele celebrului Jack the Ripper (Jack Spintecătorul), personaj a cărui identitate reală nu a fost decoperită niciodată.

Spectacolul îi are în distribuţie pe actorii Dorina Roman, Monica Codreanu și Silviu Dudescu.

„Există cerere pentru cultură și în celelalte localități din județ, nu numai în municipiu, iar noi, la Consiliul Județean Brașov, trebuie să încurajăm proiectele care cuprind activități culturale realizate și în alte localități. Proiectul Teatrului Particular se încadrează perfect în această linie, având reprezentații la Brașov, Codlea și Feldioara. Proiectul a câștigat o finanțare de la Consiliul Județean în valoare de 50.000 de lei, iar prima reprezentație va fi la sala «Reduta», luni, 18 iulie, de la 19:00. «Doamna Jekyll și Doamna Hyde» este o comedie neagră, iar eu cu siguranță voi fi prezent la premieră. Sunt sigur că va fi o reuşită, având în vedere talentul actorilor şi experienţa regizorului, domnul Cristian Ioan”, a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Szenner Zoltan.

Citeste și:  Începe un proiect de infrastructură care va deschide calea unei noi conectări rutiere între Braşov şi Sibiu! O alternativă la DN1

Regizorul Cristian Ioan are o experiență de 47 de ani în coordonarea de proiecte teatrale și regie de teatru, o experiență vastă în management teatral, fiind director general și regizor la Teatrul de Nord Satu Mare în perioada 1987-2000, director general al Teatrului de Stat Oradea (simultan cu Satu Mare) în perioada 1993-1994, director general al Teatrului Național Târgu Mureș în perioada 2000-2008. A fost iniţiator al Festivalului „Teatru Imagine”, primul festival internațional de teatru din Romania după 1989, membru al juriului în festivaluri de teatru internaționale, iar în anul 2004 a fost decorat de Președintele României cu Ordinul „Meritul Cultural în Rang de Cavaler”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.