Prevederi legale în domeniul Protecției Animalelor

La nivelul Poliției Române a fost înființată Direcția pentru Protecția Animalelor, la nivel teritorial fiind constituite birouri, ai căror polițiști desfășoară activități în acest domeniu.

La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, Biroul pentru Protecția Animalelor este prevăzut cu funcții de ofițeri de poliție, agenți de poliție și ofițeri specialiști – medici veterinari.

Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor desfășoară activități specifice liniei de muncă în vederea asigurării bunăstării animalelor, precum și pentru informarea deținătorilor de câini periculoși sau agresivi și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică propice.

Astfel, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 55 din 30 aprilie 2002 republicată, privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi, cu modificările și completările ulterioare, proprietarii sau deținătorii temporari de câini periculoși au următoarele obligații legale:

Potrivit prevederilor art. 4 din O.U.G. nr. 55/2002 republicată:

(1) Proprietarii de câini prevăzuţi la art. 1, lit. a (câinii de luptă şi de atac, asimilaţi prin caracterele morfologice cu câini de tipul Pit Bull, Boerbull, Bandog şi metişii lor) și art.1, lit. b (câinii din rasele American Staffordshire Terrier, Tosa, Rottweiller, Dog Argentinian, Mastino Napolitano, Fila Brazileiro, Mastiff, Ciobănesc Caucazian, Cane Corso şi metişii lor) au obligaţia să depună la sediul poliţiei în a cărei rază este situat imobilul în care este deţinut câinele o adeverinţă în fotocopie, eliberată de Asociaţia Chinologică Română, afiliată la Federaţia Chinologică Internaţională, din care să rezulte încadrarea câinelui în categoriile prevăzute la art. 1, precum şi o declaraţie pe propria răspundere cuprinzând următoarele date:

Citeste și:  Opinia ministrului Digitalizării: TikTok nu ar trebui interzis, dar are nevoie de mai multe filtre de securitate

    a) numărul de identificare al câinelui, aplicat prin tatuare sau microcip;

    b) efectuarea vaccinării antirabice şi a rapelurilor, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;

    c) efectuarea sterilizării câinilor prevăzuţi la art. 1 lit. a);

    d) existenţa unei asigurări de răspundere civilă pentru eventualele pagube produse de câinii prevăzuţi la art. 1, lit. a).

(2) În cazul schimbării adresei imobilului menţionat la alin. (1) proprietarii de câini încadraţi la art. 1 au obligaţia să depună în termen de 48 de ore, la sediul poliţiei în a cărei rază se află noua adresă, documentele prevăzute la alin. (1).

(3) Pierderea sau decesul unui câine încadrat la art. 1, precum şi înstrăinarea câinilor încadraţi la art. 1 lit. b) vor fi declarate în termen de 48 de ore la sediul poliţiei în a cărei rază se află imobilul de deţinere al câinelui.

Citeste și:  Craft Show. Ateliere demonstrative de meșteșuguri casnice - țesut și cusut, la Brașov

De asemenea conform art. 3 din O.U.G. nr. 55/2002 republicată proprietarii sau deținătorii temporari ai câinilor prevăzuți la art. 1 și la art. 2 alin 1 (câine agresiv: orice câine care fărăsă fie provocat, mușcă sau atacă persoane ori animale domestice în locuri publice sau private, sau orice câine care participă la lupte între câini sau a fost antrenat în acest sens) au obligația să inscripționeze în mod vizibil, la intrarea în apartament sau în imobil ori pe împrejmuirea aferentă imobilului respectiv, o plăcuță cu dimensiunile de cel puțin 15 x 25 cm cu avertismentul “Câine periculos” sau după caz “Câine agresiv”.

Conform art. 9 din O.U.G. nr. 55/2002 republicată se interzice:

  • organizarea luptelor între câini, antrenarea câinilor în acest scop și participarea cu câini la astfel de lupte, indiferent cărei rase aparțin exemplarele canine;
  • importul sau comercializarea câinilor de luptă şi de atac, asimilaţi prin caracterele morfologice cu câini de tipul Pit Bull, Boerbull, Bandog şi metişii lor;
  • reproducţia câinilor din rasele Pit Bull, Boerbull, Bandog, American Staffordshire Terrier, Tosa, Rottweiller, Dog Argentinian, Mastino Napolitano, Fila Brazileiro, Mastiff, Ciobănesc Caucazian, Cane Corso precum și metişii lor, și a câinilor cu potențial agresiv, care nu au acte de origine recunoscute de Asociaţia Chinologică Română, afiliată la Federaţia Chinologică Internaţională;
  • abandonarea câinilor periculoși, câinilor agresivi sau a celor cu potențial agresiv.
Citeste și:  Guvernul prelungește plafonarea tarifelor RCA până la 30 iunie

Deținătorii de animale au, în mod obligatoriu, și responsabilități privind întreținerea și supravegherea acestora, tratamentul aplicat animalelor excluzând orice act de cruzime și violență.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.