Primăria construiește cel mai mare terminal RAT, lângă gara Brașov. Va avea 12 peroane, acoperiș verde și panouri fotovoltaice

Primăria Brașov a lansat procedura de achiziție pentru execuţia lucrărilor de construcție pentru proiectul „Terminal transport urban gara Brașov”, proiect ce face parte din strategia municipalității de tranformare a transportului în comun în principala alternativă de mobilitate urbană, în locul autoturismelor proprii. Terminal va fi construit în zona parcării publice din stânga gării și va fi cel mai mare din Brașov, dispunând de 12 peroane, dintre care 4 vor fi dotate cu stații electrice cu încărcare rapidă. Valoarea estimată a achiziției este de aproape 16 milioane de lei, fără TVA.

,,Transportul în comun reprezintă soluția optimă de mobilitate urbană, atât prin condițiile oferite, cât și prin reducerea poluării, iar Brașovul are mare nevoie să implementeze soluții de reducere a poluării. Continuăm să investim în creșterea calității serviciilor pe care le oferă RATBV, atât prin achiziția de mijloace de transport, cât și prin asigurarea infrastructurii necesare. Astăzi am lansat licitația pentru construirea terminalului de la gară. Nu va fi doar cel mai mare, ci va fi și cel mai modern și  prietenos cu mediul pe care îl are Brașovul. Pe acoperișul autogării vom avea gazon, iar copertina peroanelor va fi prevăzută cu panouri fotovoltaice. Totodată, terminalul va însemna nu doar o zonă de peroane asfaltată, ci vom amenaja un spațiu verde cu gazon, vom planta 70 de arbori și 20 de arbuști decorativi, astfel încât călătorii să se simtă confortabil și când așteaptă autobuzul”, a declarat primarul Allen Coliban

În cadrul proiectului se vor realiza umătoarele:

  • clădirea terminalului;
  • amenajarea zonei carosabile destinate parcării autobuzelor;
  • amenajarea de trotuare/ alei și 12 peroane pentru autobuzele RATBV;
  • amenajarea spațiului verde.
Citeste și:  Peste 181 de tone de alimente donate: Clienții Lidl și-au arătat solidaritatea pentru comunitățile defavorizate și au donat o cantitate record de alimente

Acoperișul autogării este tip terasă verde, circulabilă. Panta acoperișului este de 3%. Deoarece partea din spate a clădirii este parțial îngropată, spațiul verde de pe construcție comunică cu restul spațiului verde.

Platforma carosabilă asigură locul pentru oprirea a 12 autobuze, respectiv 9 locuri pentru autobuze cu lungime maximă de 13 m și 3 locuri pentru autobuze articulate cu lungime de 18 m.

Dintre acestea, 4 locuri sunt destinate încărcării autobuzelor electrice și sunt echipate cu stații de încărcare.

În plus, amplasamentul a fost prevăzut și cu 7 locuri de parcare pentru autoturismele persoanelor cu handicap.

Suprafața totală a acestui terminal este de 7.500 de m.p., suprafață ce include: autogara, peroanele, zona verde, aleile și locurile de parcare pentru persoanele cu dizabilități.

Citeste și:  Peste 1.200 de percheziții desfășurate de polițiștii de investigare a criminalității economice, în primele 3 luni ale anului

Durata maximă de execuție este de 13 luni de la data ordinului de începere a lucrărilor.

Valoarea estimată a acestui contract este de 15.682.267.34 lei + TVA, finanțarea fiind asigurată în principal din fonduri europene nerambursabile (98% din cheltuielile eligibile), prin Programul Operațional Regional, Axa Prioritară 4 a Programului REGIO 2014-2020, Obiectivul Specific 4.1 – Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă.

Modalitatea de atribuire este cel mai bun raport calitate-preţ, în care propunerea financiară reprezintă 60 de puncte, iar componenta tehnică 40 de puncte, din care gradul de adecvare al graficului general de realizare a investiției publice – durata, succesiunea activităților și inter-relaționarea acestora, inclusiv drumul critic, identificarea punctelor cheie de control (jaloanelor), resursele alocate pentru realizarea activităților în cadrul contractului prin raportare la metodologia de executare a lucrărilot – totalizează 30 de puncte, iar demonstrarea unei metodologii corespunzătoare pentru obținerea asigurării că lucrările sunt realizate la parametrii calitativi solicitați (Planul de management al calității lucrărilor executate), 10 puncte.

Citeste și:  Primăria Brașov a lansat sesiunea de finanțare pentru proiecte sportive

Termenul limită pentru primirea ofertelor este 1 august 2022, ora 15:00.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.