Primăria Râșnov planifică o dezbatere publică pentru devierea traficului greu de pe DN 73

Ținând cont de faptul că lucrările de modernizare a Drumului Național 73, Câmpulung – Brașov nu au fost finalizate, iar circulația autovehiculelor se desfășoară cu foarte mare dificultate, existând pericolul producerii de accidente rutiere, primăria orașului Râșnov a solicitat Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere – Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov, să fie instituită o restricție de circulație pentru mașinile cu tonaj mai mare de 7,5 tone.

Solicitarea vine și în contextul în care au fost finalizate lucrările la autostrada București – Brașov, tronsonul Râșnov – Cristian.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov și-a exprimat acordul de principiu asupra acestor limitări de tonaj, urmând ca decizia finală să fie luată în urma organizării unei dezbateri publice pe această temă.

Citeste și:  Bursa Locurilor de Muncă Brașov revine pe 17 mai, la Casa Armatei

În acest context primăria orașului Râșnov organizează în data de 11 noiembrie 2021, ora 14.00, la sediul cinematografului Amza Pellea, strada Mihai Viteazu nr. 2, o dezbatere publică privind instituirea restricției de circulație pentru traficul de tranzit având masa totală mai mare de 7,5 tone pe tronsonul Drumului National 73 din orașul Râșnov.

Persoanele interesate pot transmite propunerile, sugestiile sau observațiile și online, pe adresa: secretariat@primariarasnov.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.