Primăria și Poliția Locală au ridicat încă 11 ,,rable” de pe domeniul public

Primăria Brașov, împreună cu Poliția Locală și firma cu care municipalitatea are contract, continuă activitatea ridicării vehiculelor abandonate pe domeniul public. Doar în două zile (miercuri și joi, 16 și 17 noiembrie) au fost ridicate 11 mașini abandonate pe domeniul public.  Intervenția a vizat străzile Traian, Pârâului, Parcul Mic, Tâmpei, Maior Cranța, De Mijloc, Izvorul Rece, Pictor Luchian și Bulevardul Gării. În acest moment mai sunt în diferite faze de lucru alte peste 26 de dosare.

Procedura ridicării autovehiculelor abandonate pe domeniul public presupune o serie de formalități și etape obligatorii care trebuie parcurse, pornind de la sesizarea cetățenilor sau inspectorilor de teren privind existența acestor vehicule, identificarea mașinilor, identificarea proprietarului, notificarea acestuia în mai multe rânduri pentru a-și înlătura singur mașina și, în cele din urmă, emiterea unei dispoziții de primar în baza căreia se face ridicarea autovehiculului și depozitarea lui într-un spațiu special amenajat, de unde, în cele din urmă, dacă vehiculul nu este recuperat de proprietar, acesta ajunge la fier vechi. Odată cu emiterea dispoziției de ridicare, mașina va fi ridicată de pe domeniul public, chiar dacă proprietarul o mută în alt loc.

Citeste și:  MDLPA: Analiza progresului în implementarea Strategiei Naționale de Reducere a Riscului Seismic

„Avem și cazuri în care proprietarii mută mașina dintr-un loc în altul, pe aceeași stradă sau chiar în cartiere diferite ale Brașovului. Această acțiune nu este de succes pentru ei, pentru că ele sunt identificate din nou de colegii care patrulează în zonă, iar Conform legii 421/2002, odată emisă dispoziția de primar prin care se dispune ridicarea, autovehiculul va fi ridicat indiferent unde este acesta este găsit. Dacă dispoziția este emisă și mașina este ridicată de către Primărie, dusă și depozitată, proprietarul își mai poate recupera vehiculul cu condiția să plătească cheltuielile de ridicare, expertizare, transport, depozitare și pază, cheltuieli care sunt între aproximativ  830 de lei și 1050 de lei, în funcție de perioada în care autovehiculul este depozitat, maximum fiind 30 de zile. În a 30-a zi, acesta este valorificat la REMAT. Condiția recuperării autovehiculului de către proprietar este însă ca acesta să nu îl depoziteze din nou pe domeniul public, ci fie să îl valorifice, fie să îl depoziteze pe o proprietate privată, fapt asumat printr-o declarație scrisă“,  declara, la precedenta acțiune, Ionuț Alexandru Budihoi, reprezentant al Biroului Acțiuni Operative și Monitorizare Școli din cadrul Poliției Locale Brașov, responsabil cu identificarea și ridicarea autovehiculelor abandonate pe domeniul public al Municipiului Brașov.

De la începutul anului au fost ridicate, în urma demersurilor primăriei și Poliției Locale 280 de vehicule abandonate sau fără stăpân, aflate pe domeniul public sau privat al Municipiului Brașov, cea mai mare parte, 241 de vehicule, fiind ridicate de către proprietarii acestora,  în urma somațiilor primăriei sau Poliției Locale.

Citeste și:  Ghidul de finanțare pentru sprijinirea investițiilor destinate producției de compost pe bază de gunoi de grajd și alte deșeuri agricole compostabile a fost pus în consultare publică

Anul trecut, din cele 131 de dosare instrumentate de inspectorii primăriei, municipalitatea a fost nevoită să ridice doar 52 de autovehicule abandonate pe domeniul public, restul fiind luate de proprietari. Alte câteva zeci de mașini abandonate au fost de asemenea înlăturate de proprietari, în urma primirii primei notificări din partea Poliției Locale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.