Probleme în România! Șomajul a ajuns la nivelul din 2017

Potrivit datelor de la Institutul Național de Statistică rata şomajului în luna aprilie 2020 a crescut la nivelul celei de acum 2,5 ani (a doua parte a anului 2017), respectiv cu 0,2 puncte procentuale față de cea înregistrată în luna precedentă (4,8 față de 4,6%).
Rata şomajului la bărbaţi a fost cu 1,5 puncte procentuale mai mare decât la femei.

Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani) estimat pentru luna aprilie a anului 2020 a fost de 432 mii persoane, în creştere atât față de luna precedentă (414 mii persoane), cât și față de aceeaşi lună a anului anterior (355 mii persoane).

Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 3,8% pentru luna aprilie 2020 (4,5% în cazul bărbaţilor şi 3,0% în cel al femeilor).

Citeste și:  Artistul fenomen al momentului, Burna Boy, vine în premieră în România la Untold

Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezenta 74,9% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna aprilie 2020.

Pentru o interpretare corectă a datelor din acest comunicat, ȋn contextul actual, trebuie avute ȋn vedere definițiile specifice Anchetei forței de muncă ȋn gospodării.

Astfel, in accepţiunea anchetei, salariații cu contractul de muncă suspendat nu sunt în mod automat clasificați drept șomeri BIM. Aceste persoane au un contract de muncă valabil (care nu a încetat) și deci un drept legitim de a-și relua activitatea la același loc de muncă, la sfârșitul perioadei de întrerupere. Aceste persoane:

• dacă durata totală a absenței este de cel mult 3 luni sau, pe durata absentei, primesc de la angajator o sumă egală cu cel puțin 50% din salariu, sunt considerate în continuare persoane ocupate;

Citeste și:  Mobilitate verde - Pista de biciclete care va lega cartierul Astra de gară, centrul civic și centrul istoric intră în etapa de lucrări

• dacă durata totală a absenței este mai mare de 3 luni și pe durata absentei nu sunt plătite sau primesc o sumă mai mică decât 50% din salariu:

  • sunt considerate șomeri în cazul în care caută activ un loc de muncă și sunt disponibile să înceapă lucrul;
  • sunt considerate persoane inactive – dacă fie nu caută activ un loc de muncă fie nu sunt disponibile să înceapă lucrul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.