Producție record de cozonaci pentru România! Peste 7,5 milioane de cozonaci sunt pregătiți anul acesta pentru sărbătorile de iarnă

Patiseriile din țară lucrează la foc continuu, mai ales că oferta de cozonaci din acest an o depășește cu mult pe cea de anul trecut. Peste 7,5 milioane de cozonaci vor fi frământați, copți și ambalați, iar cel puțin două milioane vor fi trimiși în țările în care există comunități mari de români, potrivit preşedintelui Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase – ROMPAN, Aurel Popescu, informează Agerpres.

Oferta de anul acesta este mai mare decât acum un an, chiar dacă prețurile sunt în creștere, mai spune Aurel Popescu. Cozonacii costă între 10 și 50-60 de lei pe kilogram la cofetării, dar la cozonaci produși industrial, prețurile sunt mai moderate, dă asigurări președintele ROMPAN.

Citeste și:  Brașov: Începe prima campanie de dezinsecție din acest an

„Oferta de cozonaci este mai mare anul acesta, cred că depăşim 7,5 milioane, dar vestea cea mai bună este că avem o cerere mare la export şi sper că vom livra două milioane de cozonaci, în special în ţările unde există comunităţi mari de români. Preţul cozonacilor este între 10 şi 50-60 de lei pe kilogram la cofetării, dar la noi, în industrie, preţurile sunt mai moderate. Vreau să vă spun că ne-am îmbunătăţit gama sortimentală cu tot felul de umpluturi. Am scos şi un cozonac – Hohoho – care are umplutură cu nuci, mere şi stafide sau cu cremă de ciocolată şi rom. Avem umpluturi cu portocală şi rahat, nucă şi stafide. Ne-am pliat pe gustul consumatorilor”, a declarat Aurel Popescu.

În ceea ce priveşte preţul pâinii, acesta s-a stabilizat, iar în perioada sărbătorilor de iarnă va rămâne nemodificat, însă raportat la perioada noiembrie-decembrie 2021 este mai mare cu peste 20%, a mai spus Aurel Popescu.

Citeste și:  „Sub cerul albastru al Ucrainei‟, recital de poezie și pian la ICR Stockholm, în cadrul Festivalului European Primăvara Ucraineană

Foto. Cozonac – Chef Scarlatescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.