Profesorii brașoveni au învățat de la finlandezi cum să-i pregătească pe elevi 

Astăzi, 28 octombrie, a avut loc ceremonia oficială de închidere a programului de dezvoltare profesională adresat cadrelor didactice din Brașov, în cadrul căruia experți în educație din Finlanda au pregătit 40 de cadre didactice și 10 directori de unități de învățământ de la creșe, grădinițe, școli și licee brașovene, în sistemul de predare finlandez, modelul de educație cu cele mai bune rezultate din lume.

În modelul finlandez, educația este structurată astfel încât copiii și tinerii să fie pregătiți atât pe plan școlar, cât și pentru viață, punându-se accent pe competențe practice și pe dezvoltarea unor aptitudini de care este nevoie în prezent și în viitor.

Participanții s-au arătat încântați atât de modul în care sistemul de educație finlandez a reușit să îmbine nevoile și capacitatea de dezvoltare a elevilor cu așteptările profesorilor, dar și de modul în care acest sistem se bazează pe puterea echipei de cadre didactice și nu pe fiecare profesor în parte.

,,În această săptămână am învățat, eu, să fiu mai relaxată, să zâmbesc mai mult. Am învățat că mai simplu este mai eficient, mai puțin este mai mult. Am învățat că trebuie să ținem cont de nevoile elevilor, de nevoile profesorilor, de nevoile părinților, dar aceste nevoi să nu fie prezentate la nivel ideal, ci să se bazeze pe sinceritate și pe transparență.(…) Nu cred într-o școală ideală. Cred într-o școală realistă, cred într-o școală în care elevii să vină relaxați, să zâmbească, să își permită să greșească. Nu încurajez nici competitivitatea, nici progresul, pentru mine aceste cuvinte sunt, cum am spus, figurative și nonrealiste. Sunt profesor de 20 de ani, împărtășesc emoții și cunoștințe cu copiii, și în momentul în care nu o să mai fac acest lucru, o să mă gândesc să fac altceva.(…) Această experiență, legată de educația finlandeză, este doar o atitudine. Eu cred că trebuie să adaptăm tot ceea ce am învățat de la acești oameni la nevoile noastre, la obiceiurile noastre, la realitatea noastră”, a explicat Anca Băcanu, profesor la Liceul Vocațional Hans Mattias Teutsch.

O parte din experiențele prezentate de experții finlandezi pot fi replicate și în acest moment în învățământul românesc, este părerea unui alt dascăl participant la această sesiune de pregătire.

Citeste și:  IMM-urile brașovene au un mediator în relația cu instituțiile statului

,,După săptămâna intensivă am ajuns la concluzia că ar trebui să schimbăm din temelii abordarea programului școlar al copiilor, să nu mai facem orele împrăștiate prin toate locurile și să încercăm o învățare modulară. Ca să predai în sistem finlandez îți trebuie un program școlar în sistemul lor și nu avem nevoie de foarte multe resurse materiale pentru asta, ne trebuie o altă abordare a programului. Suntem o școală aglomerată, cu un număr mare de elevi, și, automat, trebuie să gândim altfel programul școlar ca să putem să folosim metodele lor.  Asta înseamnă că dacă sunt profesor de fizică, sau colega mea de geografie dorește să facă o lecție outdoor, adică în afara școlii, nu ne ajunge o oră pentru aceasta și ar trebui să legăm două trei ore la aceeași clasă ca să putem să realizăm o învățare altfel. Să ieșim în comunitate, să ieșim în natură și să facem ceea ce trebuie, după sistemul lor. Nu pot să fac o ieșire în afara școlii într-o singură oră, în 50 de minute, deci abordăm programul diferit. Asta înseamnă că fac trei ore de fizică cu clasa A, colegul meu face două ore de geografie cu clasa B și facem schimb între noi cumva. Există soluții pentru adaptarea programului la un astfel de sistem”, a precizat Stenuța Gall, profesor la Școala Gimnazială nr. 5.

Totodată, profesorul de la această școală a explicat și cum ar trebui să fie abordată relația dintre profesori și elevi, dar și între cadrele didactice.

,,Trebuie să învățăm să colaborăm. Noi suntem o școală extrem de competitivă, unde concurează toți, și elevii, și profesorii, și părinții, și am vrea să schimbăm această abordare. Ne-ar plăcea foarte mult să concurăm cu noi înșine, nu între noi. Și atunci trebuie abordat altfel și sistemul de evaluare, și felul în care ne facem lecțiile, și modul în care-i abordăm pe elevi. Ne-am dori foarte mult să ne simțim și noi bine la școală, și elevii, și toți cei care ne calcă pragul”, a spus Stenuța Gall.

Acest curs de pregătire face parte din ,,Programul de formare continuă a orașului Brașov pentru directori și profesori”, program derulat în cadrul parteneriatului încheiat între Primăria Municipiul Brașov, Inspectoratul Școlar Județean Brașov și Universitatea de Științe Aplicate Hame din Finlanda.

Citeste și:  Structurile MAI au intervenit la peste 3.700 de evenimente în ultimele 24 de ore, dintre care peste 2.200 au vizat menținerea ordinii publice

Prezent la ceremonie, primarul Allen Coliban a subliniat importanța sistemului educațional pentru dezvoltarea sustenabilă a Brașovului, precizând că primăria va susține orice program care are drept scop  sa transforme învățământul brașovean într-unul care să pregătească copiii și elevii pentru viitor, într-un mediu prietenos pentru ei, pentru profesori și pentru părinți.

„De ce Primăria? Pentru că abordăm învățământul și educația ca fiind unul din pilonii importanți ai dezvoltării unei comunități, pe de o parte. Pe de altă parte, pentru că este foarte important să construim pornind de la colaborarea cu toți actorii din domeniu, cu Inspectoratul Școlar Județean, cu școlile din Brașov și cu actori din mediul privat. Să construim acest program pilot de a introduce principiile învățământului finlandez în educația din România, din Brașov. Este un sistem educațional – cel finlandez – apreciat la nivel internațional, în topul performanței educaționale, și principiile acestui sistem au fost predate, au fost analizate, au fost discutate în această săptămână atât cu cadre didactice – 40 la număr, cât și cu reprezentanți ai direcțiunilor școlilor din Brașov care au dorit să fie parte din acest proiect. Mă bucur foarte mult să văd entuziasm la finalul acestei săptămâni și planuri pe mai departe, astfel încât din următorul an educațional să putem vorbi despre sistem finlandez în școlile de stat din Brașov”, a declarat primarul Allen Coliban.

Acest curs de pregătire a fost ținut de o echipă de experți în educație de la Universitatea de Științe Aplicate din Hame, condusă de domnul profesor Ari Pokka*, unul dintre cei mai buni experți în domeniul educației din Finlanda. După cum a precizat profesorul Ari Pokka, experții finlandezi nu au venit la Brașov pentru a implementa sistemul din țara lor, mai ales că nici nu ar fi posibil, ci au venit să îi sprijine pe profesorii din Brașov să adapteze soluțiile din sistemul finlandez la situația celui din țara noastră.

Citeste și:  Ghidul de finanțare pentru sprijinirea investițiilor destinate producției de compost pe bază de gunoi de grajd și alte deșeuri agricole compostabile a fost pus în consultare publică

 ,, Am venit aici să construim ceva, în educația din România, din Brașov, care este potrivit pentru oamenii de aici. Este vorba de aducerea unor idei ale educației finlandeze, desigur, dar fără a schimba astfel educația, pentru că modelele educaționale nu pot transporta de fapt o țară în alta. Fiecare țară trebuie să-și construiască propriile soluții. Și încercăm doar să oferim câteva idei și să ajutăm profesorii și directorii să construiască ceva nou, o versiune unică a educației de aici, în România. Sunt în România din 2019, în diferite orașe, în diferite locuri. Cred că românii sunt capabili să facă schimbări, dar cred că este nevoie de timp și trebuie să se facă pași mici. Poate că uneori românii cred că trebuie să fie un mare salt înainte și cred că este mult mai bine dacă schimbarea se întâmplă pas cu pas, cu răbdare, pentru că educația este un proces lent. Nu este o probă de 100 de metri. Este mai mult de 10.000 de metri”, a explicat Ari Pokka.

Unitățile de învățământ beneficiare ale acestui proiect sunt: Creșa nr. 4 Brașov, Creșa nr. 5 Brașov, Grădinița cu program prelungit nr. 2 Brașov, Grădinița cu program prelungit nr. 9 Brașov, Grădinița cu program prelungit Junior nr. 26 Brașov, Școala Gimnaziala nr. 2 Diaconu Coresi Brașov, Școala Gimnazială nr. 5 Brașov, Școala Gimnazială nr. 6 Iacob Mureșianu Brașov, Liceul Vocațional de Arte Plastice Hans Mattis-Teutsch Brașov, Colegiul Național de Informatică Grigore Moisil Brașov.

Acest eveniment s-a desfășurat cu sprijinul Asociației Smart City Brasov și cu susținerea grupului educațional Winsedswiss Romania, a Școlii Româno-Finlandeze ERI, a Vissmann România și Lingemann România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.