Proiect: Minorii prinşi că fumează în spaţiile publice riscă amenzi între 100 şi 500 de lei

Între 100 si 500 de lei amendă pentru minorii care fumează în locurile publice. Este o inițiativă legislativă depusă la Senat de 30 de parlamentari PSD, PNL și de la minorități. Proiectul prevede interzicerea consumului de tutun de catre minori în locuri publice: drumuri, parcuri, stadioane, unitati de învatamânt public sau privat si pe o raza de 200 m în jurul acestora, gari, aeroporturi, mijloace de transport.

Se interzice consumul de tutun, persoanelor care nu au împlinit vârsta de 18 ani, în următoarele locuri publice: drumuri publice, parcuri, stadioane şi terenuri sportive, instituţii culturale, săli de spectacole, instituţii sau imităţi economice, mijloace de transport, autogări, gări şi aeroporturi de stat şi private şi în unităţile de învăţământ public sau privat, precum şi pe o rază de 200 m, în jurul acestora. Nerespectarea de către persoanele fizice a prevederilor se sancţionează cu amendă contravenţională de la 100 lei la 500 lei”, se arată în iniţiativa legislativă.

Citeste și:  Aproape 2.400 de intervenții și peste 9.500 de sancțiuni contravenționale în ultimele 24 de ore

Inițiatorii actului normativ argumentează că, dintr-un studiu efectuat de Agenția Națională Antidrog, rezultă că există motive de îngrijorare cu privire la consumul de tutun, alcool și droguri în rândul tinerilor.

Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice sancționează identic, adică cu amendă de la 100 la 500 de lei, consumul de băuturi alcoolice de către persoanele care nu au împlinit vârsta de 18 ani în spațiile publice amintite mai sus, potrivit avocatnet.ro.

Deputații vor da votul final în acest caz.

Sursa: avocatnet.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.