Proiectele programului de bugetare participativă au nevoie de susținerea brașovenilor

De astăzi și până în data de 16 aprilie brașovenii pot vota cele 40 de proiecte care au fost declarate eligibile în cadrul procesului de bugetare participativă.

În prima etapă, care a demarat în 23 decembrie și a durat până în 14 februarie, brașovenii au depus 177 de proiecte sau propuneri care să fie finanțate din bugetul local. Valoarea acestor propuneri variază de la 800 de lei la 100.000 de euro. 

Domeniile în care au putut fi depuse proiectele de către brașoveni au fost: 

mobilitate, accesibilitate și siguranța circulației (amenajare de alei, trotuare, scuaruri, zone pietonale, fluidizarea traficului, crearea de infrastructuri pentru siguranța rutieră, creșterea gradului de accesibilitate pentru persoanele cu dizabilități, propuneri de zone cu restricție auto, piste de biciclete, sisteme de supraveghere video);

amenajare de spații verzi și locuri de joacă (amenajarea, repararea, renovarea,înființarea acestora, întreținerea lor);

amenajare spaţii publice (zone pietonale, piațete, mobilier stradal, iluminat public, etc – amenajare, înființare, reparare);

infrastructură culturală;

infrastructură educațională;

infrastructură de sănătate;

digitalizare (proiecte IT menite să crească gradul de utilizare a tehnologiilor în scopul îmbunătățirii calității vieții).

În cea de a doua etapă, comisia stabilită la nivelul Municipalității a evaluat fiecare propunere din punct de vedere al eligibilității. Criteriile care au stat la baza acestei evaluări au fost cele legate de proprietatea sau administrarea imobilului (teren sau clădire) pe care se propune implementarea proiectului, suprapunerea cu proiecte aflate în derulare de către Municipalitate sau proiecte pentru care au fost depuse cereri de finanțare nerambursabilă, datele minimale necesare punerii în parctică a propunerilor, încadrarea în suma maximă necesară alocată pentru fiecare proiect, respectarea prevederilor din regulament.

În cea de a treia etapă brașovenii își pot alege proiectele pe care le consideră importante pentru dezvoltarea orașului. 

Având în vedere că în ultima perioadă a fost necesară derularea unor acțiuni care au avut drept scop reducereea riscurilor apariției și răspândirii virusului COVID-19 (coronavirus), termenul de începere a procedurii de vot a fost decalat cu o zi și a fost prelungit până în data de 17 aprilie (termenul inițial era de 15 aprilie).

Citeste și:  Târg de carte second-hand pentru copii și părinți, sâmbătă, la Centrul Cultural Apollonia din Brașov

În prima fază de vot, care se va desfășura între 17 martie și 5 aprilie, fiecare cetățean înscris în portalul bugetării participative poate alege opt proiecte (câte unul pentru fiecare dintre cele opt domenii stabilite). În această etapă, se vor selecta maxim 24 de proiecte, primele trei proiecte clasate în funcție de numărul de voturi din fiecare domeniu vor intra automat în a doua etapă de vot, iar celelalte în funcție de numărul de voturi, indiferent de categoria din care fac parte.

În a doua etapă de vot, care se va derula în perioada 6-17 aprilie, fiecare cetățean poate alege un singur proiect din cele maxim 24 stabilite în prima fază. La finalul celei de a doua etape de vot, vor fi selectate un număr de maxim 16 proiecte.

Anunțarea proiectelor câștigătoare se va face în 27 aprilie.

 ,,De astăzi brașovenii pot vota proiectele propuse de concetățenii lor în cadrul programului de bugetare participativă. Doresc să le mulțumesc tuturor celor care s-au implicat până acum în acest proces, în care au fost depuse 177 de proiecte, pentru contribuția lor la dezvoltarea orașului și să îi asigur că indiferent de rezultatele votării, în proiectele viitoare de investiții vom ține cont și de propunerile lor. În același timp, îi rog pe cei a căror proiecte vor fi declarate câștigătoare să se implice activ în implementarea lor. Suma alocată în acest an nu reprezintă suma totală care va fi investită în realizarea proiectelor câștigătoare. Unele proiecte sunt multianuale, altele au nevoie de elaborarea unor studii pentru stabilirea unor indicatori tehnico-economici, astfel că, cu siguranță, pe lângă suma alocată în acest an, de 2 milioane de lei, în bugetul de anul viitor la capitolul bugetare participativă, vom avea sume alocate pentru finalizarea acestor proiecte. Chiar dacă trecem printr-o perioadă mai grea,  sper ca broșovenii să se implice cât mai mult în acest proces de votare și să aleagă cele mai bune proiecte pentru a face din Brașov, orașul în care îți place să trăiești”, a declarat reprezentantul Primăriei Brașov

Citeste și:  Dino Parc Râșnov și Tedi îi invită pe copii la Festivalul Veseliei

Din cele 177 de proiecte depuse, au fost declarate eligibile 50 dintre acestea. În urma analizelor propunerilor, o parte dintre acestea, având în vedere că aveau același obiectiv, au fost integrate într-un singur proiect, altele care aveau elemente complementare, au fost comasate, astfel că, începând de astăzi, brașovenii își vor putea exprima votul pentru 40 de proiecte. Votul este elctronic și se poate face accesând:  HYPERLINK „https://extranet.brasovcity.ro/serviciielectronice-rc/VotBugetare/Index?State=eligibil” \t „https://mail.brasovcity.ro/owa/” \l „path=/_blank” https://extranet.brasovcity.ro/serviciielectronice-rc/VotBugetare/Index?State=eligibil

Cele 40 de proiecte eligibile sunt:

Monumentul Eroilor Revoluției din decembrie 1989;

Publicitate pentru cultura brașoveană (a fost comasat cu proiectul Agenda culturală mult mai vizibilă comunității);

Statuie sau grup statuar Liviu Cornel Babes; 

BRAȘOV – ORAȘUL PORȚILOR DESCHISE – program pilot de amenajare a 4 curți în Centrul Istoric; 

City Tree (au mai fost 3 propuneri cu același obiectiv);

Panouri disponibilitate în timp real pentru parcări rezidențiale (a fost comasat cu proiectul Proiectarea unui dispozitiv si a unui program pe smartphone de deblocare/blocare a locului de parcare neocupat rezidential în timpul zilei);

Sala multifuncțională, Școala Gimnazială nr. 19;

Program de educație rutieră pentru învățământul preuniversitar;

Concursuri școlare – ,,ȘI EU RECICLEZ”;

Reamenajare loc de joacă pe str. Bronzului, lângă Penny Market;

Amenajarea locului de joacă din zona Gării, Aleea Lacramioarelor nr. 3;

Amenajare loc de joacă pe bld. Victoriei nr. 10;

Citeste și:  Taxă de liberă trecere pe anumite drumuri județene din Brașov, pentru maşinile de mare tonaj

Parcări rezidențiale pentru toți brașovenii;

Parcare pentru biciclete în toate zonele Brașovului (a fost comasat cu propunerea ,,Rasteluri pentru biciclete”);

Pistă de biciclete în cartierul Bartolomeu;

Gard viu între carosabil și trotuar pe tronsoanele: Calea București, sens giratoriu de la McDonalds și sens giratoriu Spitalul Județean; Bulevardul Saturn de la giratoriul McDonalds până la giratoriul dublu de la Gemenii;

Modernizare Str. Titan ( a fost comasat cu propunerea ,,Reabilitare strada Titan”);

Coșuri de gunoi pentru animale;

Dotare cu echipament pentru voluntarii SMURD și Pompieri;

Pregătirea elevilor, personalului serviciilor voluntare și private și a personalului ISU „Țara Bârsei” pentru gestionarea situațiilor de urgenta cu impact în viața comunității brașovene;

Centru social în Steagu pentru reducerea violenței în familie;

Marcaje rezonatoare cu 100 de metri înaintea trecerilor de pietoni; 

Treceri de pietoni mai bine semnalizate;

Pictură murală pe centralele termice – cartier Gemenii;

Parcare/sala de sport/loc de joacă în locul centralei vechi din Dârste;

Extinderea și amenajarea spatiului de primire\plecare din fața Școlii Gimnaziale nr. 12, str. De Mijloc;

Joc urban în Centrul Istoric;

Amenajarea spațiului public adiacent al canalului Timiș- tronsoane: str. Enupărului, între str. Nicopole – str. Bisericii Române – str Mihai Viteazul;

Reamenajare alee dintre str. Anghel Saligny, Florilor și Fanionilor;

Punct Informare Turistică – piața Sf. Ioan;

Centru istoric pentru pietoni – amenajare strada Alecu Russo;

Desființare fântâna arteziană de pe Bld. Victoriei;

Sală de sport pentru persoane cu dizabilități; 

Teren sport multifuncțional Aleea Violetelor;

Teren sport multifuncțional Zizinului;

Reabilitare teren fotbal Școala Gimnazială nr. 1;

Zona Tractorul – camere video în locurile de joacă dintre blocuri;

Toalete publice moderne în parcul sportiv Tractorul și la Piața Astra;

Toalete publice str. Berzei, colț cu C. Bucuresti;

Accesibilitatea persoanelor cu dizabilități în locuri publice din Mun. Brasov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.