Într-o societate în care dialogul este tot mai adesea dominat de critică, sarcasm și judecată, cuvintele Părintelui Emilianos Simonopetritul aduc un îndemn rar și profund: respectul sincer față de om, chiar și atunci când greșește.
„Niciodată să nu rănim, să nu jignim și să nu supărăm pe nimeni. Să nu îl facem pe celălalt să se simtă în ochii noștri lipsit, micșorat, inferior, pentru că astfel îi omorâm sufletul.” – este una dintre observațiile esențiale ale părintelui.
Răul pe care îl putem face nu constă doar în gesturi sau fapte directe, ci adesea în felul în care privim sau vorbim despre cineva. Un cuvânt ascuțit, o ironie repetată sau o privire de dispreț pot deveni poveri invizibile pentru cei din jur. „Acest om se va răni, se va traumatiza și nu va putea să reușească în viață”, avertizează părintele Emilianos.
În ciuda aparenței de normalitate a criticii cotidiene, puțini dintre noi se îndreaptă sau se vindecă fiind constant trași la răspundere. „Omul niciodată nu se îndreaptă prin umilire, prin înjosiri, prin observații, prin a-i arăta greșelile permanent. Trebuie să fie sfânt ca să se îndrepte în acest fel. Dar, dacă ar fi fost sfânt, nu ar fi avut astfel de probleme, ca să aibă nevoie de observațiile tale.”
Mesajul este limpede: adevărata transformare a unei persoane vine doar din întâlnirea cu respectul, cu pacea, cu bunătatea celuilalt. Schimbarea reală nu se naște din rușine, ci din dragoste și acceptare. „Singurul lucru de care are nevoie este respectul tău total față de persoana lui, astfel încât să poată să se îndrepte la un moment dat, văzând pacea ta, blândețea ta, dragostea ta, îngăduința ta, răbdarea ta, bunătatea ta, dulceața ta…”
Dar toate acestea – pacea, răbdarea, blândețea – nu sunt trăsături banale. Sunt roade ale unei nobleți sufletești care se cultivă cu efort, cu tăcere interioară, cu atenție sinceră față de celălalt. Nu le putem mima și nu le putem impune. Fără această noblețe, spune părintele Emilianos, „nu vom putea vreodată să ne numim fiii lui Dumnezeu. Și în cer să ne pună Domnul, noi nu vom putea viețui cu niciun om.”
Poate că întrebarea esențială pe care ar trebui să ne-o punem nu este „cum pot să-l corectez pe celălalt?”, ci „cum pot să-l iubesc mai bine?” Pentru că iubirea adevărată nu umilește, ci înalță. Nu critică, ci însoțește. Nu înfruntă, ci așteaptă, în tăcere și cu speranță.
Într-un timp al reacțiilor rapide, al etichetărilor și al discursului dur, acest apel la delicatețe sufletească devine nu doar un gest de umanitate, ci un act de rezistență spirituală.
Citatele din acest articol provin din învățăturile Părintelui Emilianos Simonopetritul, un cunoscut duhovnic și monah al Mănăstirii Simonopetra din Muntele Athos. Aceste cuvinte fac parte dintr-o învățătură despre respectul față de aproapele, rostită în cadrul unui discurs spiritual profund, destinat celor care doresc să înțeleagă cum să ajute cu adevărat o persoană să se schimbe. Mesajul său subliniază importanța blândeții, răbdării și respectului în procesul de îndreptare a celor din jur, prin iubire și nu prin umilire.
