Războiul declarațiilor între Primărie și Prefectură pe tema Cetății

Prefectul Braşovului, Marian Rasaliu, îi atrage atenţia primarului, George Scripcaru, că Cetatea Braşovului este un imobil aflat în litigiu, Guvernul neavând posibilitatea să-l transfere printr-o Hotărâre, până la finalizarea acestuia, însă, în acelaşi timp, Primăria are obligaţia de a întreţine obiectivele care sunt în proprietate sa – cele două Turnuri.

Rasaliu a făcut referire la declaraţiile recente ale primarului George Scripcaru, care susţinea că „primăria a finalizat lucrările de reparaţii curente şi de întreţinere la căile de acces către turnurile, bastioanele şi zidurile de apărare ale Braşovului şi intenţionează să le redea circuitului turistic, deşi încă aşteaptă Hotărârea de Guvern care va reglementa trecerea acestor monumente de la Consiliul Judeţean la Primăria Braşov” şi care îi cerea prefectului „să facă mai mult pentru a rezolva această problemă”.

Reproducem integral textul comunicatului:

„Instituţia Prefectului judeţul Braşov aduce clarificări cu privire la unele bunuri imobile cu destinaţia de monumente istorice de pe raza oraşului Braşov, în urma declaraţiilor tendenţioase, cu informaţii incorecte, lansate luni, 22 iulie 2019, de primarul municipiului Braşov, Scripcaru George, care a afirmat că „Primăria a finalizat lucrările de reparaţii curente şi de întreţinere la căile de acces către turnurile, bastioanele şi zidurile de apărare ale Braşovului şi intenţionează să le redea circuitului turistic, deşi încă aşteaptă Hotărârea de Guvern care va reglementa trecerea acestor monumente de la Consiliul Judeţean la Primăria Braşov”.

Mai mult, primarul Scripcaru George a subliniat: „Am făcut acea intervenţie de urgenţă pentru obiectivele istorice care sunt sau nu sunt ale judeţului sau ale municipiului, am făcut un protocol cu Consiliul Judeţean, în aşteptarea unei hotărâri de guvern care nu mai vine, am primit şi un răspuns de la Prefectură, care ne spune exact ce ştiam”, solicitând Instituţiei Prefectului să facă mai mult pentru „a soluţiona această problemă, având în vedere că, fiind reprezentantul Guvernului în teritoriu, ar trebui să fie interesat şi de problemele cu care se confruntă Braşovul”.

Citeste și:  George Scripcaru, anunțat oficial drept candidatul alianței PNL-PSD la Primăria Brașov

Pentru o corectă informare a opiniei publice, vă aducem la cunoştinţă că Instituţia Prefectului judeţul Braşov a purtat în permanenţă o corespondenţă cu Primăria municipiului Braşov referitoare la obiectivul turistic în speţă – Cetatea Fortificată a Braşovului.

Astfel, Primăriei municipiului Braşov i s-a adus la cunoştinţă, faţă de promovarea unui proiect de HG de către Instituţia Prefectului Judeţului Braşov, având ca obiect „transmiterea imobilului denumit generic „Complex-Cetate”, situat în municipiul Braşov, identificat în CF 130755 Braşov, sub nr. top 2068/1/2, din domeniul public al statului în domeniul public al municipiului Braşov şi în administrarea Consiliului local Braşov, că situaţia juridică nu este definitivă, decizia civilă nr.1067/AP/2017 fiind supusă recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Cauza se află în momentul de faţă în procedură de filtru, termenul de judecată urmând să fie stabilit ulterior.

Aşa cum a precizat şi MDRAP, prin adresa nr.51367/9.04.2019, adresă care a fost comunicată şi Primăriei municipiului Braşov, promovarea unui proiect de HG, având ca obiect schimbarea domenialităţii imobilului cu denumirea „Complex-Cetate” se poate realiza doar după finalizarea litigiului mai sus menţionat, ulterior clarificării situaţiei juridice a bunului vizat.

Citeste și:  George Scripcaru, anunțat oficial drept candidatul alianței PNL-PSD la Primăria Brașov

În ceea ce priveşte celelalte obiective la care primarul Scripcaru George face referire, suntem în măsură să anunţăm că, OUG nr. 57/03..07.2019 privind Codul Administrativ, care a intrat în vigoare în 05.07.2019, la art. 289 precizează condiţiile de inventariere din domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale.

Astfel, la alin. (2) este specificat: „Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale se întocmeşte şi se actualizează de către o comisie special constituită, condusă de autoritatea executivă ori de o altă persoană împuternicită să exercite atribuţiile respective, după caz”. Această comisie se constituie prin dispoziţia fiecărei autorităţi executive a unităţii administrativ-teritoriale şi are obligaţia să actualizeze inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale în termen de cel mult 90 de zile de la modificarea regimului juridic al bunurilor respective.

Inventarul prevăzut la alin. (2) se atestă prin hotărâre a autorităţii deliberative a fiecărei unităţi administrativ-teritoriale, hotărâre care va fi însoţită, sub sancţiunea nulităţii, constatată în condiţiile legii, cel puţin de următoarele documente: a) acte doveditoare ale dreptului de proprietate, însoţite de extrase de carte funciară, din care să reiasă înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară şi faptul că bunul în cauză nu este grevat de sarcini; b) declaraţie pe propria răspundere a secretarului general al unităţii administrativ-teritoriale din care să reiasă că bunul în cauză nu face/face obiectul unor litigii la momentul adoptării hotărârii.

Citeste și:  George Scripcaru, anunțat oficial drept candidatul alianței PNL-PSD la Primăria Brașov

Potrivit extraselor de carte funciară (CF) nr. 131033 şi 114504, Primăria municipiului Braşov este proprietarul celor două imobile cunoscute ca Turnul Negru şi Turnul Alb, ca urmare, nu este nevoie de nici o Hotărâre de Guvern pentru ca Primăria municipiului Braşov să se achite de obligaţiile ce-i revin ca proprietar de CF şi anume, de a întreţine aceste imobile.

Prefectul Rasaliu Marian: „Primarul Scripcaru George ori a intrat în campanie electorală şi atacul nefondat este singura armă pe care o are la dispoziţie, ori nu ascultă ce i se spune din partea specialiştilor din Primărie, care ştiu să interpreteze corect legea. Cât priveşte Cetatea Braşovului, Scripcaru George ştie foarte bine că este un obiectiv aflat în litigiu, dar cu toate acestea aruncă vina pe Guvern pentru situaţia incertă, după părerea lui. Pe de altă parte, Codul administrativ vine în ajutorul administraţiilor locale, astfel că monumentele istorice aflate în proprietatea oraşului pot fi puse în valoare după cum se doreşte. În fapt, Primăria municipiului Braşov are chiar obligaţia de a întreţine aceste obiective. Vă asigur că eu, ca prefect al judeţului, tratez cu toată seriozitatea problemele Braşovului şi ale braşovenilor, în concordanţă cu legile”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.