Recordul de adâncime, într-o peșteră din România a fost stabilit în Piatra Craiului

În Piatra Craiului a fost atins, săptămâna trecută, recordul de adâncime, pentru o peșteră din România. Speologii au ajuns la cota de minus 769 de metri, în timpul unei tabere de explorare, cu bivuac subteran, în Avenul de sub Vârful Grind. Atingerea acestei adâncimi este rezultatul efortului depus de sute de speologi, în cei 34 de ani, scurși de la descoperirea intrării.

Echipa din subteran a fost alcătuită din patru speologi, de la cluburile „Focul Viu” București, „Silex” Brașov și „Avenul” Brașov. Membrii echipei au explorat sectorul de sub fostul punct terminus al Avenului de sub Vârful Grind, situat la adâncimea de 640 de metri. Au petrecut peste trei zile în aven și s-au odihnit în bivuacul amenajat la adâncimea de 540 de metri. La suprafață, echipa de sprijin a fost alcătuită din alți cinci speologi, printre care și un membru al Clubului Sprologilor Amatori, din Cluj. Legătura cu „suprafața” a fost realizată prin folosirea unui sistem de telefonie, instalat în aven.

Citeste și:  MDLPA: Analiza progresului în implementarea Strategiei Naționale de Reducere a Riscului Seismic

Cota de minus 769 de metri a fost atinsă prin forțarea mai multor zone de galerie strâmtă și coborârea unei succesiuni de verticale. În ultima zi de lucru în subteran, a fost realizată topografierea galeriilor proaspăt explorate. Pentru topografiere, a fost folosit un dispozitiv pe bază de rază laser, care realizează măsurători de înaltă precizie, în ce privește distanța, înclinația și azimutul.

„Acest record este încununarea muncii voluntare, pe care au depus-o, timp de zeci de ani, foarte mulți speologi. Oameni care au coborât în aven și au lucrat sau cei care i-au sprijinit, de la suprafață. Fiecare punct terminus de până acum a fost depășit grație celor care au investit timp și pasiune în explorarea acestei cavități. Explorarea avenului continuă”, spune Geza Zakarias, secretar al Clubului de Speologie „Avenul” Brașov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.