
Traficul rutier va fi restricționat, în acest weekend, pe strada C.D. Gherea din Brașov, din cauza lucrărilor de asfaltare și consolidare care se desfășoară în zonă.
Vineri, 18 septembrie, între orele 18:30 și 21:30, vor fi asfaltate lucrările de acces către Treptele lui Gaboni, în zona imobilelor cu numerele 54–62. Pe durata intervenției, traficul va fi restricționat pe o singură bandă, iar circulația se va desfășura alternativ, în ambele sensuri.
Lucrările continuă și sâmbătă, 19 septembrie. Între orele 7:00 și 18:00, strada Dobrogeanu Gherea va fi închisă complet circulației, pentru continuarea lucrărilor de consolidare a zidurilor de sprijin și realizarea acceselor către proprietățile din zonă.
Șoferii sunt sfătuiți să respecte indicațiile polițiștilor rutieri și să circule cu prudență în zona lucrărilor.