Rezultatele de la Evaluarea Națională vor fi publicate mâine până la ora 14:00

Numele elevilor care au dat probele din cadrul Evaluării Naționale vor fi anonimizate, potrivit procedurii de comunicare a rezultatelor ce a fost trimisă de Ministerul Educației către inspectoratele școlare. Amintim că primele rezultate vor fi afișate joi, 23 iunie, până la ora 14:00, la avizierele centrelor de examen, dar si pe site-ul http://evaluare.edu.ro/

Rezultatele elevilor de la Evaluarea Națională vor fi afișate la avizierul școlii și pe site-ul unității de învățământ: „Comisiile din unitățile de învățământ – centre de examen afișează rezultatele obținute la evaluarea națională înainte de etapa de depunere și soluționare a contestațiilor, la avizierul/pe website-ul unității de învățământ timp de 48 de ore”, apare în procedură.

Citeste și:  Atelierele Creatorilor, în Săptămâna verde, la Centrul Cultural Reduta din Brașov

„Codurile individuale înlocuiesc numele și prenumele candidaților și sunt distribuite candidaților, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susținută de aceștia”, se arată în documentul menționat anterior.

Documentul prevede că lista prin care se afișează rezultatele examenului cuprinde: codul candidatului, unitatea de învățământ de proveniență, notele obținute la fiecare probă scrisă, media sau mențiunile „absent” / „eliminat din examen”, după caz.”

Contestațiile pot fi depuse în zilele de 23 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 24 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00). Acestea pot fi depuse la centrul de examen sau pot fi transmise și prin mijloace electronice, la o adresă care va fi comunicată candidaților.

Citeste și:  Atelierele Creatorilor, în Săptămâna verde, la Centrul Cultural Reduta din Brașov

Membrii comisiilor din centrele de examen că au obligativitatea de a informa candidații că nota inițială se poate modifica, după caz, prin creștere sau descreștere, prin nota acordată la contestații, potrivit unui unei informări a Ministerul Educației.

Procedura de comunicare a rezultatelor:

Sursa: edupedu.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.