Rezultatele simulării pentru Evaluarea Națională 2024: Record negativ la matematică, performanțe solide la limba română

Conform informațiilor furnizate de Ministerul Educației, puțin peste 42% dintre elevii de clasa a VIII-a care au participat la simularea Evaluării Naționale 2024 au obținut note egale sau mai mari de 5 la Matematică. Potrivit programului stabilit pentru Evaluarea Națională a absolvenților clasei a VIII-a în anul 2024, rezultatele obținute de elevi la probele scrise au fost comunicate pe 23 februarie.

„Rezultatele probelor scrise ale simulării EN VIII au fost transmise către Inspectoratele Școlare Județene/al Municipiului București. La momentul transmiterii prezentei informări, rezultatele sunt în curs de a fi transmise de la nivelul inspectoratelor școlare către fiecare unitate de învățământ atât sub forma cataloagelor cu notele finale, cât și sub forma borderourilor asociate fiecărei evaluări.

Citeste și:  Alarmant! Mii de elevi cu note sub 5, admiși la liceu

Rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții cu elevii, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri adecvate fiecărei situații în parte, scopul fiind îmbunătățirea performanțelor școlare”, se arată în informarea Ministerului Educației.

Procentul notelor mai mari sau egale cu 5, potrivit datelor oficiale:

  • Limba și literatura română – număr note mai mari sau egale cu 5: 121.759 (73,98%);
  • Matematică: număr note mai mari sau egale cu 5: 69.347 (42,37%);
  • Limba și literatura maternă – număr note mai mari sau egale cu 5: 8.161 (82,93%);

În ceea ce privește Matematica, cel mai înalt procent de note egale sau mai mari de 5 a fost înregistrat în 2022, cu 60% dintre elevii de clasa a VIII-a care au participat la simularea Evaluării Naționale obținând astfel de rezultate.

Citeste și:  Cel mai mare număr de elevi cu medii sub 5 admiși la liceu din ultimii 4 ani – echivalentul a 643 de clase. Creștere cu 33% față de anul trecut

În ceea ce privește Limba Română, cel mai scăzut procent de note egale sau mai mari de 5 a fost înregistrat în 2019, cu 69.1%.

Anul20192021202220232024
Procentul medii ≥ 5 – Română69,171,1770,5375,373,98
Procentul medii ≥ 5 – Matematică39,459,7760,5859,242,37

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.