
România se află în primele 10 state europene atractive pentru investitorii internaționali în acest an, potrivit unui studiu realizat de PricewaterhouseCoopers.
Țara noastră a urcat patru poziții față de anul trecut și se situează pe locul 9 la nivel european și pe locul 28 la nivel global, depășind țări cu tradiție în atragerea capitalului străin, precum Portugalia, Elveția sau Belgia.
Studiul arată că, între 2014 și 2024, volumul investițiilor străine directe în România s-a dublat, de la 62 de miliarde de euro la 125 de miliarde de euro.
Pe de altă parte, jumătate dintre companiile românești participante la studiu spun că intenționează să facă investiții internaționale în următoarele 12 luni. Principalele piețe vizate sunt Germania, Polonia, Statele Unite ale Americii, Franța și Republica Moldova.