
Sâmbătă, 30 mai 2026, de la ora 18.30, în Sala de pe strada Bisericii Române nr. 51, publicul este invitat să participe la concertul extraordinar „Tinerețea Romanței”, un eveniment devenit o tradiție la Opera Brașov. De-a lungul timpului, mulți dintre soliștii noștri s-au înscris în galeria de laureați ai Festivalului Naţional de Interpretare şi Creaţie a Romanţei „Crizantema de Aur” de la Târgovişte. Primul este baritonul Lorand Cristian, care, în 1989, a obținut Trofeul „Crizantema de Aur”, urmat, cu aceeași performanță remarcabilă, în 2013, de baritonul Alexandru Chiriac și, apoi, anul trecut, de soprana Alina Ichim. Alături de ei, între cei premiați, se numără mezzosoprana Florentina Soare, tenorul Ciprian Cucu și baritonul Alexandru Aghenie.
Sâmbăta seara, pe scena Operei Brașov, vor urca, alături de îndrăgita interpretă de romanțe și director al Festivalului Național „Crizantema de Aur”, Alina Mavrodin-Vasiliu, soliștii Operei Brașov: Maria Catrina, Alina Ichim, Cristina Radu, Florentina Soare, Alexandru Aghenie, Alexandru Chiriac și Ciprian Cucu. Participă Orchestra Operei Brașov, dirijată de maestrul Traian Ichim. Prezintă: Alina Mavrodin-Vasiliu. La pian: Valentin Vasilache. Regie scenă: Alina Nistor.
„Sâmbăta aceasta, sunt onorată să fiu invitată și să cânt alături de soliști excepționali ai Operei Brașov, mulți dintre ei, laureați prestigioși ai Festivalului Național de Romanțe «Crizantema de Aur». Vom fi acompaniați de minunata orchestră a Operei Brașov, dirijată de maestrul Traian Ichim. Abia aștept să vă reîntâlnesc, abia aștept să vă oferim blândețea, duioșia, eleganța și frumusețea neasemuită a romanței românești. Muzică, poezie, limbă literară – o definiție a superlativului în muzica românească!”, afirmă Alina Mavrodin-Vasiliu, invitată special în concertul nostru de sâmbătă.
În programul concertului, sunt cuprinse piese cu parfum de altădată, de o mare sensibilitate: „N-ai să știi niciodată” – muzica: Ioanin Lupescu, versuri: Mircea Block, „Dor de mamă” – muzica: Mircea Andreescu, versuri: Ion Costea, „Romanța înstrăinării” – muzica: Paraschiv Oprea, versuri: Eugen Rotaru, „Omule, îți mulțumesc” – muzica: Dan Mizrahy, versuri: Mircea Block, „Parfumul tău” – muzica și versurile aparțin compozitorului brașovean Petre Marcel Vârlan, „Căsuța părintească” – muzica: Eugen Doga, versuri: Grigore Vieru, „Să-mi cânți cobzar” – muzica și versurile: Eugen Seno sau „Inimă, de ce nu vrei să-mbătrânești” – muzica: Nicolae Kirculescu, versuri: Puiu Maximilian.
• Spectacolul durează două ore și are o pauză.
Preț bilete: 70 lei (sală + lojă); 50 lei (balcon lateral)
Biletele se pot achiziționa atât online, de pe site-ul www.bilet.ro, cât și de la sediul Operei Brașov din str. Bisericii Române nr. 51. Program Casierie: Luni – Vineri 10 – 17 şi cu o oră înainte de începerea evenimentului.