Round Table Brașov organizează evenimentul caritabil „Avioane de hârtie” pentru sprijinirea cluburilor de robotică locale

Round Table Brașov organizează sâmbătă, 15 iunie 2024 evenimentul caritabil „Avioane de hârtie”. O zi în aer liber, activități pentru copii, adolescenți, și desigur părinții lor, workshopuri, muzică, și concursul de avioane de hârtie.

Evenimentul este organizat pentru susținerea cluburilor de robotică KronBOT și RoboAS din liceele brașovene. ”Avioane de Hârtie” are loc la Lacul Noua și include activități și ateliere pentru întreaga familie, începând cu ora 11 și până seara la ora 19:00, după evenimentul de premiere. Toate fondurile colectate în urma evenimentului vor susține activitatea cluburilor de robotică și vor contribui la dezvoltarea acestei discipline extra-curiculare în rândul comunității brașovene.

Round Table împreună cu partenerii evenimentului vă așteaptă așadar să vă bucurați de aer curat, activități pentru toate vârstele, mâncăruri gustoase și băuturi pentru toți.

Citeste și:  Alarmant! Mii de elevi cu note sub 5, admiși la liceu

Despre Round Table Brașov
Round Table este o organizație internațională cu peste 35,000 de membri pe cinci continente, dedicată promovării prieteniei între membri. Totodată, organizația dedică resurse cauzelor caritabile. Cluburile locale, denumite „Mese”, sunt implicate activ în colectarea de fonduri și oferirea de ajutor în momentele dificile.

Desfășurarea și scopul evenimentului
Concursul „Avioane de hârtie” își propune să aducă împreună familiile pentru a-și construi cele mai frumoase avioane de hârtie. Avioanele ce vor zbura cel mai departe vor fi desigur premiate. De asemenea, evenimentul va include workshop-uri susținute de echipele de robotică, demonstrații cu roboți, competiții între cluburi, ateliere tematice, face painting și jocuri pentru copii, mâncare și băuturi oferite de sponsori, și multe alte activități distractive.

Citeste și:  Accident cu trei autovehicule implicate, pe centura municipiului Brașov

”Avem o țintă destul de curajoasă, și anume 10,000 de euro adunați pentru acești tineri cu foarte mult potențial. Succesul evenimentului va însemna că ei se vor putea concentra asupra competițiilor internaționale. Prin implicarea activă a membrilor cluburilor de robotică în organizarea evenimentului, sperăm să îi aducem în fața sponsorilor și a comunității, să le arătăm că energia, dedicarea și priceperea lor este prețuită de către brașoveni și nu numai. Totodată e un exercițiu pentru ei – așa încât pe viitor să știe cum să lucreze împreună pentru popularizarea acestei discipline.” – a declarat Andrei Henegar, membru al echipei de organizare.

Despre cluburile de robotică

  • KronBOT: Echipa de la Colegiul Național de Informatică „Grigore Moisil” a participat la numeroase concursuri, inclusiv competiția internațională „FIRST Tech Challenge”, unde au obținut punctaje foarte mari.
  • RoboAS: Echipa de la Colegiul Național „Andrei Șaguna” a câștigat premiul „Nație Prin Educație” la etapa regională a competiției „FIRST Tech Challenge”, recunoscută ca una dintre cele mai mari concursuri de robotică din lume.
Citeste și:  Noi decizii ale comisiei de circulație! O parte dintre hotărâri vizează reglementarea circulației pe mai multe străzi din Brașov

Participare și donații
Pentru a contribui la succesul evenimentului și pentru a susține echipele de robotică din Brașov, pe lângă participarea la eveniment, doritorii pot face donații în contul bancar:

  • CONT: RO23 INGB 0000 9999 0400 2911
  • Beneficiar: ASOCIAȚIA Masa Rotundă Nr. 1 – Table Ronde
  • Mesaj: Avioane de Hârtie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.