Săcele. La doar 19 ani a băgat spaima în soacră, concubinul acesteia și vecini

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Săcele efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „violarea de domiciliu”, „lovirea sau alte violențe”, „distrugerea” și „amenințarea”. 

În fapt, la data de 28 iulie a.c., în jurul orelor 15.00, un tânăr, în vârstă de 19 ani, ar fi pătruns în locuința fostei sale soacre, în vârstă de 38 ani, din mun. Săcele, jud. Brașov, unde ar fi agresat-o fizic și ar fi distrus mai multe bunuri din locuința acesteia. În aceeași zi, tânărul l-ar fi agresat fizic și pe concubinul femeii, în vârstă de 39 ani, în timp ce se aflau pe raza mun. Săcele. 

Citeste și:  Elevii dintr-o comună brașoveană primesc biciclete noi într-o mișcare pentru sănătate și mediu

La aceeași dată, același tânăr a pătruns în locuința unui bărbat, în vârstă de 46 ani, din mun. Săcele, jud. Brașov, unde ar fi distrus mai multe bunuri. De asemenea, acesta ar fi amenințat victima cu acte de violență, provocându-i o stare de temere.

Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov. 

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea verificărilor. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.