Siguranța școlară, prioritate a polițiștilor brașoveni

Miercuri, 16 noiembrie 2022, în intervalul orar 08.30 – 14.00, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Biroul Siguranță Școlară și Serviciului Rutier, au organizat și desfășurat activități informativ-preventive în vederea asigurării unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică în unitățile de învățământ preuniversitar și zona adiacentă acestora.

Activitățile au avut loc în 2 unități școlare din municipiul Brașov și au avut drept obiectiv prevenirea delicvenței juvenile în mediul școlar prin informarea elevilor și cadrelor didactice cu privire la situații de risc, comportamente neadecvate în cadrul școlilor, comportamente violente sau de tip bullying în mediul școlar, prevenirea consumului de tutun, alcool și de substanțe psihotrope interzise. De asemenea, au fost efectuate verificări privind modalitatea de asigurare cu pază/sisteme de supraveghere a unităților de învățământ.

Citeste și:  Peste 9.000 de cetăţeni ucraineni au intrat sâmbătă în România

În cadrul activităților desfășurate s-a utilizat laboratorul de educație rutieră din dotarea polițiștilor brașoveni, fiind oferite informații de educație rutieră în ceea ce privește deplasarea în calitate de pieton, traversarea regulamentară și în siguranță a părții carosabile, precum și folosirea bicicletelor și trotinetelor.

Beneficiarii activităților au fost 248 de elevi și 11 cadre didactice, aceștia fiind informați cu privire la noțiunile de răspundere penală, bullying/cyberbullying, modalități de prevenire/combatere a comportamentelor de risc în mediul școlar.

Siguranța în mediul școlar este o prioritate a polițiștilor brașoveni, sens în care aceștia vor continua astfel de activități pentru conștientizarea elevilor cu privire la implicațiile violenței fizice și psihologicecomise în unitățile de învățământ și angrenarea acestora în activități competitive și educaționale, având ca  efect reducerea violenței în mediul școlar.

Foto. Arhivă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.