Situaţia promovării la Examenul Naţional de Definitivare în învăţământ. La Brașov, 220 de dascăli au trecut examenul cu bine

Rata de promovare înregistrată la Examenul Naţional pentru Definitivare în învăţământ înainte de contestaţii este de 72,9% în creştere cu 3,5% comparativ cu anul trecut, notează agenția de presă Rador.

Județul Brașov are o rată de promovare de 71,8%, adică are peste 220 de dascăli promovați, și este pe locul 5 în țară, după numărul de note de 10. în topul județelor cu multe note de 10 la proba scrisă, după București (27), Cluj (15), Iași (14) și Constanța (11).

Astfel, au fost declaraţi promovaţi 5.782 de candidaţi, care au avut medii egale sau mai mari decât 8, potrivit legii. La proba scrisă din această sesiune au fost prezenţi 8.300 de candidaţi, din care peste 300 s-au retras, iar unul a fost eliminat pentru fraudă. 187 de cadre didactice au primit nota 10.

Citeste și:  Festivalul Filmului European ajunge în luna mai la Brașov

Conform calendarului aprobat, contestaţiile se depun la centrele de examen astăzi şi mâine, iar rezultatele finale vor fi publicate pe 28 iulie. Potrivit Ministerului Educaţiei, cei promovaţi dobândesc dreptul la practică în învăţământul preuniversitar.

Sursa foto, timponline.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.