Spitalul Municipal Săcele are un aparat de testare a coronavirusului COVID-19

Spitalul Municipal Săcele a achiziționat un aparat de tip Real-Time PCR necesar testării noului coronavirus care va fi funcțional începând de săptămâna aceasta. Aparatul va fi foarte necesar și după trecerea actualei pandemii, el putând oferi o gamă largă de testări, pe lângă cele pentru coronavirus, precum testarea tuturor tipurilor ADN/ARN virale și bacteriene în vederea unui diagnostic molecular, în special în hepatite cronice B,C,D,B+C sau infecții cu virusul HIV.
Modelul adus la Săcele este cel mai performant aparat Real Time PCR din județul Brașov și unul din cele mai perfomante din țară. Săcele este al treilea oraș din județul Brașov care are un astfel de aparat, împreună cu municipiul Brașov și municipiul Codlea.
Achiziția acestui echipament va avea un impact pozitiv asupra populației, prin faptul că se va putea monitoriza starea de sănătate oferind o gamă mai largă de servicii medicale la Spitalul Municipal Săcele.

Citeste și:  Campania "Dar din suflet pentru seniori" de Paște: 6.550 de tichete deja distribuite! 12.776 de brașoveni eligibili sunt așteptați la Direcția de Asistență Socială până pe 30 aprilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.