Studiu: Europenii sunt împărţiţi în legătură cu sprijinul pentru Ucraina şi refugiaţi

Europenii sunt împărţiţi în legătură cu dorinţa lor de a menţine sprijinul pentru Ucraina şi refugiaţii ucraineni, arată un studiu al Forumului Mercator pentru Migraţie şi Democraţie (MIDEM) de la Universitatea de Tehnologie din Dresda, în Germania, mediatizat de agenția națională de presă Agerpres.

Dintre cei chestionaţi, 40% s-au exprimat în favoarea sprijinirii Ucrainei şi acceptării oricăror consecinţe negative în acest sens, în timp ce 39% au spus că sprijinul pentru Ucraina ar trebui limitat din cauza efectelor economice şi sociale.

Pe fondul crizei energetice, sprijinul pentru Ucraina ar putea scădea în viitor, notează DPA.

Un test de solidaritate cu Ucraina ar putea apărea în următoarele câteva luni, a declarat luni directorul MIDEM, Hans Vorlander, la prezentarea studiului.

Citeste și:  S-a semnat contractul de finanțare pentru extinderea rețelei de gaz din comuna Lisa. Investiție de 10,8 milioane de lei

Potrivit studiului, 55% dintre europeni doresc să limiteze imigraţia străinilor.

În estul Germaniei, Ungaria şi Republica Cehă, majoritatea respondenţilor au votat pentru un sprijin limitat pentru Ucraina.

În ţările care au fost în mare parte deschise faţă de refugiaţi, cum ar fi Suedia, aproximativ două treimi dintre respondenţi au votat în favoarea susţinerii Ucrainei.

În ţările cu mai puţină experienţă cu refugiaţii, precum Polonia, tendinţa este în direcţia opusă. Acolo, 42% au votat pentru restricţii. Aceasta este o fracţiune mai mare decât în orice altă ţară europeană.

Potrivit cercetătorilor, sondajul a arătat de asemenea că solidaritatea nu se aplică în mod egal tuturor refugiaţilor.

Citeste și:  Atelierele Creatorilor, în Săptămâna verde, la Centrul Cultural Reduta din Brașov

„În timp ce există o mare disponibilitate de a accepta şi ajuta refugiaţii ucraineni, scepticismul prevalează faţă de refugiaţii din alte regiuni de criză”, a spus Vorlander.

Lipsa de încredere este deosebit de puternică faţă de imigranţii din ţările islamice.

Sursa, Agerpres / Foto. Profimedia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.