Cazul femeii din Cluj care şi-a omorât în bătaie copilul de 9 ani aduce în atenţia publicului una dintre cele mai grave probleme sociale din ţara noastră, adesea ţinută doar în spatele uşilor închise: violenţa fizică asupra copiilor. În 2018, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA) a raportat aproximativ 15.000 de cazuri de violenţă asupra copilului, dintre care 1173 de cazuri de abuz fizic. Dintre cazurile de violenţă fizică, 1005 au avut loc în familie. Acestea sunt doar cazurile raportate, foarte probabil unele extrem de grave, însă cifrele oficiale ascund realitatea altor sute de cazuri neraportate. Cele mai multe violenţe, cele tăcute, care lasă răni deschise toată viaţă, se întâmplă în spatele uşilor închise şi nu apar niciodată în statisticile naţionale.
Orice tip de abuz şi violenţă fizică, emoţională şi psihologică poate afecta dezvoltarea copilului pe termen mediu şi lung. Victimele pot dezvolta tulburări de comportament (apatie, iritabilitate, impulsivitate, agresivitate, minciună, fuga de acasă, furtul, consumul de alcool de droguri), tulburări de somn (insomnii, somnolenţă, somn agitat, coşmaruri), tulburări de alimentaţie (anorexie, bulimie), autostigmatizare, autoculpabilizare, ticuri (clipit, rosul unghiilor etc.), enurezis, neglijenţă în îndeplinirea sarcinilor şi incapacitate de a respecta un program impus. Totodata pot avea dificultăţi în relaţionare şi comunicare, se pot confrunta cu scăderea randamentului şcolar, absenteism şi abandon şcolar. Unii copiii pot dezvolta stări depresive, uneori cu tentative de suicid.
Avem legislaţie, însă nu se aplică. Ce se poate face?
Deşi legislaţia interzice violenţa fizică asupra copilului, conform articolului 33 aliniatul 1 din Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, doar unul din zece părinţi nu şi-ar lovi copilul, conform studiului De ce lovim copiii?, realizat de Fundaţia World Vision România.
Legislaţia nu este nici cunoscută de publicul larg, nici aplicată. Deşi legea precizează clar că un „copil nu poate fi supus pedepselor fizice”, nu sunt incluse însă sancţiunile pentru nerespectarea acestui drept al copilului, acela de a fi „protejat împotriva oricăror forme de violenţă, vătămare sau abuz fizic sau mental” (art. 19 din Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite semnată de România). Deşi Codul Penal prevede că „lovirea, alte violenţe şi vătămarea corporală din culpa pot duce la punerea în aplicare a acţiunii penale din oficiu” (art 199, punctul 2), acest lucru nu s-a întâmplat în cazul copilului de 9 ani care a decedat ca urmare a bătăilor aplicate, deşi vecinii erau la curent cu faptul că mama îşi bătea frecvent copiii.
Conform HG 49 din 2011, semnalarea situaţiilor de violenţă asupra copilului poate fi făcută „atât de copil, cât şi de orice persoană care intră în contact cu acesta în mediul familial, comunitar sau profesional”. Mai mult, legislaţia (legea 272/2004, art 89, alin 3) prevede că „angajaţii instituţiilor publice sau private care, prin natura profesiei, intră în contact cu copilul şi au suspiciuni asupra unui posibil caz de abuz, neglijare sau rele tratamente au obligaţia de a sesiza de urgenţă direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului”.
Având în vedere tragedia petrecută în Cluj, dar şi toate celelalte mii de cazuri de violenţă de orice fel împotriva copilului raportate anual în România, Fundaţia World Vision România face următoarele precizări:
- Condamnăm ORICE ACT DE VIOLENŢĂ FIZICĂ asupra copilului. O palmă este o agresiune care lasă urme, nu o formă de disciplinare.
- Îndemnăm toţi părinţii să îşi crească copiii cu dragoste şi fără violenţă. Ştim că orice persoană poate avea momente de slăbiciune, de aceea îi încurajăm pe toţi să apeleze la servicii specializate atunci când au nevoie.
- Îi încurajăm pe toti cei care sunt martori ai unor acte de violenţă asupra copilului să sesizeze Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului sau să sune la Telefonul Copilului 116 111 – http://www.telefonulcopilului.ro/ imediat ce constată un act de violenţă cât de mic asupra unui copil.
De ce lovim copiii? Realitatea din România, în cifre
World Vision România a lansat, în decembrie 2017, raportul de cercetare „De ce lovim copiii?”, iar ceea ce a scos la iveală această radiografie a familiilor din ţara noastră arată că trăim în continuare într-o societate în care corecţiile fizice sunt considerate o formă de educaţie.
- 1 din 2 părinţi (51%) cred că lovirea este pentru binele copilului;
- Doar 1 din 10 (9%) părinţi români nu şi-ar lovi niciodată copilul;
- 1 din 10 (10%) consideră că lovirea apare din cauza copilului;
- 8% ar lovi copiii, dar nu ar vrea ca acest lucru să se afle;
- 8% invocă motivaţii religioase;
- 6% lovesc copiii gratuit, fără motiv;
- 5% afirmă că ar lovi copilul pentru că toată lumea face la fel;
- 3% se simt foarte vinovaţi după ce lovesc.
