apata

Epopeea autoturismului ajuns în șant în comuna Apața. Cine era la volan

23 noiembrie 2019

Polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Hoghiz efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.. În fapt, la data de 22 noiembrie a.c., în jurul orei 01.40, polițiștii au identificat în șanțul de pe marginea DJ […]

Read More

Apaţa – Caţa, modernizată de Asocierea RailWorks, cu peste 2,72 miliarde de lei

31 octombrie 2019

Asocierea RailWorks va moderniza subsecţiunea Apaţa – Caţa, aflată pe tronsonul Braşov – Sighişoara, pe baza unui contract în valoare de peste 2,72 miliarde de lei (fără TVA), informează, joi, într-un comunicat de presă, Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. „Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. a finalizat şi emis raportul de reevaluare […]

Read More

Poliția Locală a gonit aurolacii din Brașov

2 iulie 2019

Razie printre aurolacii care au împânzit aproape toate zonele aglomerate ale orașului. Polițiștii locali au răspuns numeroaselor sesizări făcute de brașovenii agasați de prezența acestor indivizi în mai toate cartierele Brașovului. „Vorbim despre o altă acțiune pe această linie de muncă, ce rămâne și de această dată fără o finalizare, pentru că persoanele depistate sunt […]

Read More

Începe reabilitarea liniei ferate Brașov – Sighișoara

1 iulie 2019

Reabilitarea tronsonului de cale ferată dintre Braşov şi Sighişoara, începe în sfârșit. CFR a început procedurile de obţinere a avizelor necesare demarării lucrărilor. Marți în şedinţa Comisiei de Circulaţie din cadrul Primăriei Braşov membrii acesteia vor discuta cu privire la solicitarea CFR de a obţine avizul pentru lucrările de pe tronsomul de cale ferată care […]

Read More