Primăria Brașov a pus în funcțiune, de astăzi, semafoarele de la trecerile de pietoni de pe strada Lungă și strada De Mijloc, parte a proiectului „Sistem centralizat de monitorizare și control al traficului în Municipiul Braşov”. Prin această investiție, municipalitatea își propune creșterea siguranței participanților la trafic și, odată cu deschiderea centrului de monitorizare a […]
Read More
Agenția de presă Rador, citând Radio Brașov, anunță că discuțiile privind ajutorul de stat pentru Aeroportul Brașov sunt pe ultima sută de metri. Pentru a primi ajutorul de stat, Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav trebuie să demonstreze un „istoric bun de funcționare”, iar documentația necesară urmează să fie depusă la Comisia Europeană, cu termen limită 15 decembrie. […]
Read More
Agenția națională de presă Rador a informat că, ieri, în intervalul 13:00-15:00 o parte dintre angajații Societății Române de Radiodifuziune s-au aflat în grevă de avertisment. Revendicările sunt în principal de natură salarială. Vechiul Contract Colectiv de Muncă a expirat în luna iunie a acestui an, iar negocierile pentru o nouă înțelegere între părți au […]
Read More
Noua conducere a Băncii Naționale a fost aprobată cu majoritate de voturi de plenul reunit al Senatului și Camerei Depuaților. În fruntea instituției se va afla în continuare guvernatorul Mugur Isărescu, aflat pe această poziție din 1990, cu o foarte scurtă întrerupere atunci când a fost premier, transmite Radio România. În conducerea executivă a Băncii […]
Read More
Evenimentul de fine dining „Azuga Under the Stars” revine pentru a doua ediție, la Lux Garden Hotel & Resort din Azuga și se va desfășura pe 5 și 6 octombrie sub patronajul Confindustria România, Accademia della Cucina Italiana – Delegazione di Bucarest și Confhospitality. Ediția din acest an îl are invitat pe cheful Felix Lo […]
Read More
„Jens, a fost o onoare să lucrăm împreună”, îi transmite fostul secretar general adjunct al NATO, Mircea Geoană, lui Jens Stoltenberg. Jens Stoltenberg încheie 10 ani de mandat la vârful Alianței, ca Secretar general al NATO. Într-o postare pe pagina personală de Facebook, Mircea Geoană, candidat la prezidențiale, scrie: „Jens a transformat Alianța într-o forță […]
Read More
Ziua internațională a luptei împotriva cancerului la sân, marcată pe 1 octombrie, subliniază importanța depistării precoce, a tratamentului adecvat și a sprijinului pentru persoanele diagnosticate cu cancer la sân. Conform datelor Agenţiei Internaţionale pentru Cercetare în domeniul Cancerului (IARC) din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), la nivel mondial, din anul 2020 cancerul de sân […]
Read More
Datorită cererii mari venite din partea publicului, programăm o nouă reprezentație a spectacolului de balet „Anotimpurile”, pe muzică de Antonio Vivaldi și Astor Piazzolla – duminică, 13 octombrie 2024! Duminică, 13 octombrie 2024, ora 18.30, Sala Operei ANOTIMPURILE Invitați: Silvia Spataru, Csongor Kicsi Soliști balet: Bianca Busuioc, Melania Condoiu, Valentina Mirică, Luna Muramatsu, Cristian Diaconescu, […]
Read More
Ieri, la Palatul Victoria, în prezența prim-ministrului Marcel Ciolacu și a ministrului dezvoltării, Adrian-Ioan Veștea, au fost semnate trei noi contracte de finanțare în infrastructura sportivă, prin Compania Națională de Investiții (CNI), în valoare totală de peste un miliard de lei. ”Aceste investiții subliniază angajamentul ferm al Guvernului pe care îl conduc de a sprijini […]
Read More
Caravana „Bună ziua, Schimbare!”, o inițiativă comună a Băncii Comerciale Române și Vodafone România, în parteneriat cu OMNIASIG Vienna Insurance Group și BCR Asigurări de Viață VIG, a ajuns luni, 30 septembrie, în localitatea Vama Buzăului din județul Brașov. Camionul modular va staționa până vineri, 4 octombrie, în fața Căminului Cultural și va oferi locuitorilor […]
Read More