Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”furt”, dosar instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș. Din cercetările efectuate în cauză a rezultat faptul că o femeie, în vârstă de 74 ani din municipiul Făgăraș, județul Brașov, s-ar […]
Read MorePolițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Brașov, efectuează cercetări, în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive și ucidere din culpă. Din cercetări a reieșit faptul că, în luna februarie […]
Read MoreÎn perioada 16 – 22 septembrie 2021, Inspectoratul de Poliție Județean Brașov, prin Serviciul Rutier, Serviciul de Ordine Publică și Biroul de Anliză și Prevenire a Criminalitățiidesfășoară pe raza județului Brașov actiuni, care vor viza atât activități preventiv-educative, cât și acțiuni de impunere a legii, precum combaterea excesului de viteză, conducerea sub influența băuturilor alcoolice […]
Read MorePolițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Feldioara efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “violare de domiciliu”, ”distrugere” și ”amenințare”. În fapt, la data de 15 septembrie 2021, polițiștii au fost sesizați de către o femeie din localitatea Teliu, județul Brașov, cu privire la faptul că fostul său soț […]
Read MoreInspectoratul de Poliţie Judeţean Brașov organizează concurs pentru ocuparea a 11 posturi vacante de ajutor șef de post din cadrul I.P.J. Brașov, specialitatea ordine publică, prin încadrare directă, din sursă externă, după cum urmează : 1. Ajutor șef post la Secția 1 Poliție Rurală Feldioara – Postul de Poliție Comunal Budila; 2. Ajutor șef post […]
Read MoreInspectoratul de Poliție Județean Brașov, prin Biroul Analiza și Prevenirea Criminalității, a implementat în perioada 01-10 septembrie 2021, Campania de prevenire a victimizării minorilor ”VACANȚA S-A TERMINAT. SUNTEȚI PREGĂTIȚI PENTRU UN NOU ÎNCEPUT?”. Campania s-a adresat părinților sau persoanelor care au în îngrijire copii și a constat în activități de distribuire a unor materiale informativ-preventive […]
Read MorePolițiștii brașoveni au derulat mai multe acțiuni pentru menținerea siguranței rutiere pe raza județului Brașov. Polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Zărnești efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”. În fapt, la data de 06 septembrie 2021, în jurul orei 00.55, polițiștii […]
Read MorePolițiști din cadrul Secției 1 Poliție Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “violența în familie”. În fapt, la data de 04 septembrie 2021, în jurul orei 22.30, polițiștii au fost sesizați de către o femeie, în vârstă de 52 ani din municipiul Brașov, cu privire la faptul că […]
Read MorePoliţia de Frontieră Română informează tinerii absolvenţi ai cursurilor liceale cu diplomă de bacalaureat, care vor să devină poliţişti de frontieră, că se pot înscrie la concursul de admitere organizat la nivelul Şcolii de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră ,,Avram Iancu” Oradea, instituţie de învăţământ postliceal, pentru sesiunea de admitere septembrie-octombrie 2021. Astfel, pentru […]
Read MoreInspectoratul de Poliţie Judeţean Brașov, cu sediul în municipiul Brașov, strada Nicolae Titulescu nr. 28, județul Brașov continuă activitatea de recrutare candidaţi, bărbaţi și femei, pentru a participa la concursul de admitere în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne, sesiunea septembrie – octombrie 2021, astfel: I. Instituțiile de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne: […]
Read More