Termen clar pentru Terminalul de pasageri al Aeroportului Brașov

Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, a semnat miercuri trei contracte, în valoare totală de aproape 300 de milioane de lei (aproximativ 62 de milioane de euro), care vizează realizarea Terminalului de pasageri la aeroport, modernizarea unui drum judeţean şi a Spitalului de Pneumoftiziologie din Sânpetru.

Contractul pentru realizarea Terminalului de pasageri a fost semnat cu Asocierea Bog’Art SRL – UTI Grup SA – UTI Facility Management SA şi are o valoare de 145.581.179,94 lei (inclusiv TVA), iar cele trei firme asociate au la dispoziţie trei luni pentru realizarea proiectului tehnic şi nouă luni pentru execuţia propriu-zisă a lucrărilor de construcţii şi instalaţii.

Preşedintele CJ Braşov şi-a exprimat speranţa, într-o conferinţă de presă, ca lucrările să demareze la începutul anului viitor, menţionând că, în perioada imediat următoare, constructorul va trebui să obţină avizele necesare.

Citeste și:  România a câștigat Campionatul Mondial de robotică din Houston, Statele Unite

Conform proiectului, aerogara va fi construită pe trei niveluri, cu o arie desfăşurată de 11.780 mp, după o soluţie arhitecturală realizată de arhitectul braşovean Dorin Ştefan.

Potrivit reprezentantului antreprenorului, directorul Bog’Art SRL, Raul Doicescu, există premise ca termenele din contract să poată fi respectate, deşi cea mai mare „provocare” o reprezintă condiţiile în care constructorul va trebui să lucreze – inclusiv două ierni, într-o zonă montană.

Cel de-al doilea proiect căruia i s-a dat undă verde, miercuri, şi de care vor beneficia zeci de mii de locuitori din Ţara Făgăraşului este cel de reabilitare şi modernizare a drumului interjudeţean DJ 104A, DJ 105C, DJ 105P, cunoscut sub denumirea drumul „de sub munte”, în valoare totală de 141 milioane de lei şi care se derulează în cadrul primului proiect cu finanţare europeană accesat de judeţul Braşov în domeniul infrastructurii rutiere şi finanţat prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020. Constructorul va fi firma clujeană SC Diferit SRL, care a mai executat un drum într-o zonă asemănătoare, de interes turistic, în judeţul Maramureş, şi are la dispoziţie 30 de luni pentru realizarea lucrărilor.

Citeste și:  Human Mobile Devices a dezvăluit prima sa gamă de smartphone-uri sub brand propriu: HMD Pulse Pro, HMD Pulse+ și HMD Pulse

Proiectul vizează modernizarea a 53,01 km de drum judeţean şi presupune refacerea totală a carosabilului, modernizarea şi amenajarea trotuarelor, a staţiilor de transport public şi a refugiilor pentru pasageri, lucrări pentru scurgerea apelor pluviale, reabilitarea a opt poduri şi construirea a şapte poduri noi.

În cadrul celui de-al treilea proiect – „Reparaţii capitale, modernizare şi eficientizarea energetică a Unităţii de Asistenţă Medico-Socială de Pneumoftiziologie Sânpetru”, finanţat tot prin POR 2014 – 2020, Asocierea SC Romfit Grup SRL – SC HAR & H SRL a semnat un contract de proiectare şi execuţie a cărui valoare este de 10.169.722,86 lei (inclusiv TVA). Proiectul prevedere realizarea lucrărilor de reparaţii şi consolidare, recompartimentare, modernizare şi eficientizare energetică a clădirilor unităţii sanitare.

Citeste și:  Peste 400 dintre cei mai puternici cicliști din Europa sunt așteptați la primul Campionat European de Mountain Bike din România

„Asistăm la un moment istoric pentru Consiliul Judeţean şi pentru judeţul Braşov. Sunt foarte bucuros că am încheiat contractele de lucrări pentru realizarea acestor trei obiective de investiţii pentru care ne-am zbătut foarte mult. Mă bucur că am depăşit toate obstacolele procedurale şi am reuşit să desemnăm firmele constructoare. Vom da ordinul de începere a contractelor şi am încredere că termenele de execuţie vor fi respectate”, a spus preşedintele CJ Braşov, Adrian Veştea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.