Tradiții, obiceiuri și superstiții de Sfântul Ștefan

Numele Sfântului Ștefan înseamnă „cununa lui Dumnezeu”, iar în fiecare an, pe 27 decembrie, credincioșii ortodocși respectă mai multe tradiții și obiceiuri. Sfântul Ștefan este martirul care îi ajută pe bolnavi şi pe cei care se judecă de multă vreme.

Sfântul Ştefan, primul care a vestit şi a mărturisit credinţa în Hristos, devenind primul martir al Bisericii, este sărbătorit de creştini în a treia zi de Crăciun. Sfântul Ştefan este considerat primul care a vestit şi a mărturisit credinţa în Iisus Hristos, iar pentru aceasta a fost ucis cu pietre.

Obiceiuri și tradiții de Sfântul Ștefan

O veche tradiţie spune că de ziua Sfântului Ştefan este bine să se aducă în casă icoana care îl înfăţişează pe acest martir, sfântul ajutându-i pe creştinii care au probleme de sănătate, dar şi pe cei care se judecă de multă vreme cu alte persoane.

Tradiția mai spune că, pentru sporul casei şi sănătatea rudelor bolnave sau păgubite, este bine ca, pe 27 decembrie, să se dăruiască o icoană a Sfântului Ştefan sau o candelă nouă, aprinsă.

În această zi, în biserici se pomenesc creştinii care au murit în împrejurări dramatice şi se împart pachete cu mâncare celor care poartă numele Sfântului Ştefan.

În unele zone din Muntenia se prepară pâinicile lui Ştefan, care au formă rotundă şi sunt făcute dintr-un aluat asemănător cu cel de cozonac. Unse cu miere, aceste pâinici rotunde amintesc de pietrele care l-au ucis pe Sfântul Ştefan. După ce se sfinţesc la biserică, se împart de pomană copiilor săraci.

Se mai zice că în această zi persoanele certate trebuie să se împace.

Ce să NU faci de Sfântul Ștefan

În această zi, se crede că nu sunt recomandate drumețiile montane și deplasările în zone izolate. Deși tradiția spune că sfântul ne protejează, călătoriile ”hai-hui” ar fi o sfidare la adresa sa.

Pentru că este o sărbătoare importantă, marcată cu cruce roșie, în a treia zi de Crăciun sunt interzise orice fel de treburi în gospodărie. Astfel, femeile nu au voie să spele rufe, să calce, să coasă sau să facă alte treburi care au legătură cu îngrijirea locuinței.

Nici bărbații nu au voie să muncească în această zi.

Se spune că toți cei care muncesc în a treia zi de Crăciun vor avea parte de ghinion și vor atrage paguba, astfel că în anul ce vine pot suferi pierderi financiare uriașe.

Nu te certa cu nimeni, chiar dacă ai dreptate. Dacă nu te-ai împăcat în Ajunul Crăciunului cu cei cu care ai avut probleme tot anul, mai ai o șansă de Sfântul Ștefan.

Sursă: creștinortodox.ro

Sursă foto: playtech.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.