Tradiții străvechi, transmise din veacuri: Măsuratul laptelui

În satul Şirnea are loc week-endul o nouă ediţie a Festivalului „Măsura laptelui”. Măsutatul laptelui este o sărbătoare cu specific pastoral, în cadrul căreia proprietarii de animale, după numeroase activități practice cu specific pastoral, precum construirea stânelor, înțărcatul mieilor și tunsul oilor, merg la stână și împreună cu baciul măsoară cantitatea de lapte obținută, în vederea stabilirii cantității de produse (brânză, urdă, telemea) ce o vor primi până la sfârșitul verii de la acesta. Altfel spus, „Măsura Laptelui” este un eveniment la care veţi „gusta” din lumea pierdută a ciobanului român (mâncare tradiţională, muzică populară, dansuri populare, scene de viaţă cotidiană, jocuri pastorale).
„Sărbătoarea de anul acesta îşi propune să reînvie tradiţiile locale, să prezinte satul Șirnea turiştilor cu varietatea şi autenticitatea tradiţiilor sale. Din farmecul acestei sărbători, nu lipsesc nici vestitele preparate culinare ale oierilor de la stânile din strungile Carpaţilor şi un program folcloric special”, a declarat primarul comunei Fundata, Marian Pâtea. Evenimentul începe de sâmbătă, de la ora 11.00, când copiii satului vor susţine recitaluri populare. De la ora 13.00, la Muzeul din Şcoală „Nicolae Frunteş” va fi vernisată o expoziţie dedicată iei româneşti. De la 14.00, la Căminul Cultural va fi lansată o carte, iar mai apoi se vor reuni „fiii satului”, pentru a discuta despre tradiţii, amintiri, dar şi proiectele din zonă. Duminică, de la ora 12.00 va fi măsurat laptele, iar programul va continua cu spectacole folclorice. Spre delectarea turișstilor, nu vor lipsi bunătăţile zonei: bulz, pastramă, telemea, brânză în coajă de brad.

Citeste și:  „Her Art Story”, un proiect al Muzeului de Artă Brașov care a dat glas poveștilor și contribuțiilor femeilor în arta românească

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.