Tragedie în centrul Brașovului: Doi muncitori îngropați de vii sub un mal de pământ

Intervenție contracronometru a pompierilor din Brașov pentru salvarea a doi muncitori peste care s-a prăbușit un mal de pământ. Oamenii lucrau la executarea unui șanț pentru îngroparea utilităților. Nu au asigurat malurile gropii bine, astfel că o bucată mare de pământ a căzut peste ei. Unul dintre muncitori este complet îngropat sub pământ, iar cel de-al doilea doar până la jumătate. Pompierii sosiți la fața locului au reușit să-l scoată pe bărbatul care era parțial îngropat de sub valul de pământ. Acesta este conștient și va fi transportat la spital pentru a primi îngrijiri medicale. Cel de-al doilea muncitor care este acoperit în intregime de pământul surpat este inconștient. Pompierii sunt rezervați cu privire la șansele lui de supraviețuire.

Citeste și:  Serviciul Uber Green se lansează în Brașov. Compania aniversează 6 ani de eco-mobilitate în România

„La data de 31 octombrie a.c., în jurul orei 15.30, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Brașov au fost sesizați cu privire la producerea unui accident de muncă pe un șantier amplasat pe raza municipiului Brașov, jud. Brașov.
Două persoane au fost rănite, una dintre acestea fiind transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate, iar cea de-a doua persoană decedând.
Cu privire la acest caz au fost anunțați procurorul de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov și reprezentanți ai Inspectoratul Teritorial de Muncă.
Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cauzele și împrejurările producerii evenimentului” a declarat agent de poliție Nadia Olaru, IPJ Brașov.

Citeste și:  Întâlnire de lucru la Penitenciarul Codlea, organizată în baza Strategiei naţionale de reintegrare socială a persoanelor private de libertate

UPDATE 16,34: Cel de-al doilea muncitor a murit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.