Tribunalul Covasna a început seria amânărilor fără sfârșit în dosarul în care Căncescu și Scripcaru sunt acuzați de fapte de corupție

Tribunalul Covasna a amânat pentru data de 18 februarie pronunțarea în dosarul în care fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov Aristotel Căncescu, primarul George Scripcaru, Gavril Matei, fost consilier judeţean, Lucia Cristina Grama, fost administrator al SC Licofrig SRL, Tudor Octavian Farghiu, fost consilier în cadrul Serviciului urbanism din cadrul primăriei Braşov, Nicolae Paraschiv, fost secretar al municipiului Braşov, Emese Rad, fost consilier în cadrul serviciului urbanism din cadrul primăriei Braşov şi Maria Dumitrescu, fost şef serviciu autorizări construcţii în cadrul Primăriei municipiului Braşov sunt acuzați pentru fapte de corupție.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt: „În perioada mai 2013 – octombrie 2014, inculpaţii Matei Gavril şi Grama Lucia Cristina, în baza unei înţelegeri prealabile frauduloase cu inculpatul Căncescu Aristotel Adrian, au făcut demersuri pentru obţinerea nelegală a unei suprafeţe de 110 mp teren în incinta Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov. De fapt, inculpatul Matei Gavril, identificase anterior oportunitatea deschiderii unei farmacii în curtea spitalului judeţean, locaţie care asigura cel mai bun vad comercial pentru o astfel de activitate, cu atât mai mult cu cât conducerea spitalului refuzase până la acel moment să permită amplasarea unei astfel de unităţi. Refuzul fusese motivat prin aceea că astfel ar fi fost avantajată o singură firmă care ar fi făcut concurenţă neloială celorlalte. Concret, inculpatul Căncescu Aristotel Adrian, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov, îndeplinindu-şi în mod necorespunzător atribuţiile de serviciu, dar şi cu încălcarea prevederilor legale, a făcut demersuri pentru adoptarea şi, ulterior, semnarea unei hotărâri prin care s-a aprobat închirierea terenului respectiv, fără existenţa unei justificări de necesitate şi oportunitate în interes public şi chiar în lipsa unei solicitări din partea conducerii spitalului”.

Citeste și:  Zeci de elevi au descoperit magia radioului la Rock FM Brașov. O călătorie fascinantă în culisele frecvenței 89,5 FM

Anchetatorii susţin că, acţionând în această manieră, Aristotel Căncescu a urmărit obţinerea de foloase necuvenite de către Gavril Matei care controla în fapt mai multe societăţi comerciale, printre care şi SC Licofrig SRL, constând în edificarea unei construcţii pe domeniul public în care ultimul să desfăşoare activităţi comerciale în interesul său privat. După adoptarea hotărârii, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov a organizat, în data de 6 septembrie 2013, licitaţia publică cu strigare, după ce anterior caietul de sarcini fusese cumpărat de trei firme controlate de Gavril Matei.

DNA mai arată: „Licitaţia a fost adjudecată de societatea administrată de inculpata Grama Lucia Cristina, în condiţiile în care a mai existat o singură ofertă concurentă, care însă a licitat pentru un preţ mai mic decât preţul de pornire al licitaţiei. În aceeaşi zi, inculpata Grama Lucia Cristina a adus la cunoştinţa conducerii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov faptul că suprafaţa de 110 mp astfel închiriată urma să fie destinată construcţiei unei clădiri pentru desfăşurarea de activităţi comerciale. Întrucât societatea respectivă nu îndeplinea condiţiile pentru obţinerea autorizaţiei de construire (nu era titularul dreptului real şi bunul făcea parte din domeniul public al judeţului Braşov), profitând de calitatea de consilier judeţean şi membru al unui partid politic, dar şi de susţinerea din partea preşedintelui Căncescu Aristotel Adrian, inculpatul Matei Gavril şi-a exercitat influenţa la nivelul funcţionarilor Primăriei Municipiului Braşov în vederea obţinerii autorizaţiei de construire, chiar dacă nu erau îndeplinite condiţiile legale”.

Citeste și:  Evenimente dedicate Sărbătorilor Pascale, la Opera Brașov

Ca urmare a acestor demersuri, la data de 7 noiembrie 2013, a fost eliberată o autorizaţie de construire ce a fost semnată de primarul George Scripcaru şi inculpaţii Maria Dumitrescu, Nicolae Paraschiv, Emese Rad şi Tudor Octavian Sfarghiu, care cunoşteau faptul că aceasta fusese emisă fără să fie îndeplinite condiţiile impuse de lege, precizează procurorii.

Aceştia mai arată: „După obţinerea, în mod nelegal, a autorizaţiei de construire, societatea respectivă a edificat pe terenul respectiv o construcţie pe o suprafaţă mai mare decât cea închiriată, ocupând abuziv 40,29 mp din domeniul public. Această situaţie a fost semnalată de conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov care a solicitat Consiliului Judeţean Braşov un punct de vedere raportat la neregulile semnalate. Deşi i s-au adus la cunoştinţă aceste aspecte, inculpatul Căncescu Aristotel Adrian a făcut presiuni asupra funcţionarilor din aparatul administrativ al Consiliului Judeţean pentru modificarea contractului iniţial în favoarea societăţii controlate de inculpatul Matei Gavril, atât prin mărirea suprafeţei, cât şi pentru acordarea dreptului firmei private de a subînchiria spaţiul menţionat, dar aceasta să se realizeze fără adoptarea unei noi hotărâri de Consiliu Judeţean. De asemenea, inculpatul Căncescu Aristotel Adrian a tergiversat şi întocmirea unui răspuns către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, permiţând astfel folosirea terenului închiriat, precum şi subînchirierea clădirii edificate, cu încălcarea prevederilor legale şi contractuale, peste limita de spaţiu atribuit iniţial”.

Citeste și:  Brățările electronice menite prevenirii abuzurilor domestice vor fi implementate în Brașov, precum și în alte 36 de județe

În cauză, s-au constituit părţi civile primăria Braşov cu suma de 71.148 lei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, cu suma de 34.716 lei, reprezentând contravaloarea chiriei neachitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.