Tudor Benga (USR Braşov), despre alegerile în două tururi pentru primari: O întreagă şaradă. O piesă de teatru!

Tudor Benga, deputat USR de Braşov, s-a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, „sceptic” că în acest an vor fi alegeri în două tururi pentru primari, el susţinând că nici PSD şi nici PNL nu au interesul să tranşeze această problemă.

„Personal, sunt mai degrabă sceptic că vom avea alegeri în două tururi pentru primari în acest an. Şansele se duc undeva la 10-15% sau poate chiar mai jos, pentru că sunt trei lucruri care mie îmi dau serios de gândit”, a afirmat deputatul USR, informează agerpres.ro.
„Ieri (joi-n.r.) a avut loc, după 6 luni, o şedinţă a comisiei speciale electorale. (…) Eu am sperat că este o oportunitate să deblocăm mai ales proiectele de lege referitoare la alegerea în două tururi, mai ales că este din ce în ce mai clar că şi calea asumării este vulnerabilă. Am constat, din păcate, o piesă de teatru, o întreagă şaradă, (…) PSD-ul s-a prefăcut că se luptă (…), PNL-ul a venit cu o întreagă argumentaţie că această comisie nu mai poate funcţiona.(…) Tot acest teatru mie îmi sugerează că niciunul dintre cele două partide nu are un interes să tranşeze această problemă”, a mai afirmat deputatul USR Braşov.

Citeste și:  Serviciul Uber Green se lansează în Brașov. Compania aniversează 6 ani de eco-mobilitate în România

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.