Un bărbat căutat de autoritățile din Cehia a fost prins de polițiștii brașoveni

Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Recea au identificat, în cadrul efectuarii unei legitimări, un bărbat, domiciliat în localitatea Sâmbăta de Sus, despre care au stabilit că este cautat de către autoritățile din Cehia, pe numele acestuia fiind emis un Mandat European de Arestare.

Astfel, la data de 05 ianuarie 2024, polițiștii au identificat în satul Dejani, un bărbat, de 28 de ani, despre care au stabilit că este căuatat autoritățile cehe. În continuare, persoana identificată a fost predată colegilor polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, care au procedat la prezentarea bărbatului în fața Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov pentru confirmarea mandarului european de arestare, acesta fiind acuzat de săvârșirea infracțiunilor de furt și vraudă, potrivit codului penal ceh.

Citeste și:  Klaus Iohannis, mesaj de Paște: "Vă urez să primiţi în suflet Lumina Învierii şi bucuria deplină"

În cauză, față de cele stabilite, a fost dispusă măsura reținerii persoanei deistate și introducerea acesteia pentru o perioadă de 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.