Un bărbat din Brașov s-a ales cu dosar penal după ce și-a agresat fizic soția, în urma unui conflict verbal

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secţia 4 Poliţie efectuează cercetări în cadrul dosarului penal, întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”ameninţare”, după ce un bărbat și-ar fi agresat fizic soția.

La data de 28 septembrie a.c, polițiștii au fost sesizați cu privire la săvârșirea unor acte de violență domestică, săvârșite de către un bărbat faţă de soţia sa, în urma unui conlict verbal pe care aceştia l-ar fi avut în locuinţă.

Astfel, față de sesizarea primită, un echipaj de poliție s-a deplasat în scurt timp la adresa indicată şi a constatat faptul că, după scandal bărbatul, de 43 de ani, a părăsit locuinţa, după care i-ar fi trimis, prin telefon, mai multe mesaje de ameninţare soţiei. 

Citeste și:  Hochei: Corona Brașov o învinge pe Steaua București

După întocmirea formularului de evaluare a riscului și a celor constate direct de către polițiști, aceştia au stabilit faptul că există un risc iminent de violenţă, motiv pentru care au emis un ordin de protecție provizoriu cu o valabilitate de 5 zile. În conţinutul actului bărbatului i s-au adus la cunoştinţă mai multe restricţii pe care poliţiştii le-au stabilit pentru protejarea persoanei vătămate.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal, iar cercetările urmează a fi continuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă soluție legală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.