Un brașovean – primul pilot în scaun rulant din țară, debut în Campionatul Național de Raliuri

Ciprian Daniel Lupu se deplasează cu ajutorul unui scaun rulant din anul 2002. Drumul urmat de acesta poate reprezenta o pildă demnă de urmat de fiecare dintre noi.  Brașoveanul participă și la maratoane pentru persoanele cu dizabilități și se implică în activități sociale, iar prin muncă, pasiune, efort și seriozitate a reușit să depășească barierele care-l țineau departe de societate. Ciprian Daniel Lupu este Manager Zona centru la Fundația Motivation România (sprijină persoanele cu dizabilități locomotorii pentru a se reintegra în comunitate).

            După un an și jumătate de concursuri desfășurate la etapele de viteză în coastă, super și promo rally sau la concursurile de viteză sau îndemânare pe circuit, Ciprian își urmează visul: să participe la un raliu.

             Ciprian Daniel Lupu, singurul pilot profesionist în scaun rulant din țară, își face debutul la Raliul Sibiului, 25 – 27 iulie a.c, alături de Radu Gurămultă (navigator).

Citeste și:  „Anotimpurile” și un show pianistic, la sfârșitul săptămânii, pe scena Operei Brașov

            Participarea lui Ciprian Daniel Lupu în motorsport a început în parcul de service, pe marginea probelor de viteză în coastă, de raliuri sau de drift. A gustat la intensitate maximă senzațiile aparte dintr-un bolid în dreapta lui Manu Mihalache, a fost șlefuit și format pe meterezele Napoca Rally Academy de Bogdan Marișca, Simone Tempestini, Carmen Poenaru și Vlad Cosma, îndrumat de Dan Spuderka și susținut de profesorul Florin Hangu.

            La primul său sezon Ciprian Daniel Lupu, singurul pilot licențiat FRAS în scaun rulant din țară, a reușit să obțină locul III pe podium la Grupa A Clasa A1. A debutat în calitate de pilot licențiat în anul 2018 la Trofeul Teliu, etapă din cadrul Campionatului Național de Viteză în Coastă.

            „Aștept cu nerăbdare startul în primul meu raliu. Premergător acestui concurs am reușit să parcurg câteva etape importante în pregătirea mea. Cu aprobarea Federației Române de Automobilism Sportiv și a organizatoriloram participat la recunoașterile efectuate de echipajul Simone Tempestini – Sergiu Itu (campioni naționali ai României) la Raliul Argeșului și la cel al Harghitei. Astfel am reușit să văd, să înțeleg dar și să învăț cum se face recunoașterea probelor, care sunt notările care se fac pe traseu referitoare la segmentele de viteză, la porțiunile mai dificile, la abordarea traselor, la cum vor trebui să mențină ritmul în cursă. Ulterior am încercat să merg cât mai des la sală pentru a-mi păstra forma fizică.

            Voi participa la Raliul Sibiului împreună cu Radu Gurămultă, un jurnalist cu suflet mare dar și cu o experiență competițională bună. Spre deosebire de etapele de viteză în coastă unde lucrurile se desfășoară în alt ritm, la raliu știu că efortul va fi mai mare, distanța pe care se desfășoară concursul mă va solicita foarte mult. Însă sunt foarte hotărât să termin acest raliu, acesta fiind de fapt obiectivul meu. Dacă voi reuși nu este exclus să continui. La Trofeul Sinaia împreuna cu Radu am reușit să facem antrenamente, să ne sudăm echipajul, să vedem cum pot conduce după dictare. Tuturor celor care mă susțin le mulțumesc din suflet! Pentru moment sunt învăluit de un sentiment de emoție și știu că va fi o experință foarte plăcută,” a declarat Ciprian Daniel Lupu.

Citeste și:  Asociația Zi de Bine aduce un omagiu celor dragi prin proiectul "Plantați în amintire" la Brașov

            Ciprian Daniel Lupu este susținut în sezonul competițional 2019 de: PRO X, WSA Platinium Jobs și Hotel Ibis Sibiu. Napoca Rally Academy și H Motorsport îi oferă sprijin din punct de vedere tehnic (asistență tehnică) și sportiv. Partener media: Autostiri.ro . Și tu poți fi unul dintre partenerii lui Ciprian! Să nu uităm să susținem visele și performanța!

Sursa foto: autostiri.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.