Un nou moment important în viața SR Brașov

Astăzi, managerul general, Ciprian Jurubescu, a făcut publice noutățile privind situația clubului în relația cu ANAF, impedimentul major pentru a începe construcția unui proiect de care toți brașovenii să fie mândri.

„Ca să putem intra într-o nouă etapă, clubul nostru mai are de achitat către ANAF 64.433 lei (sub 15.000 euro). Vreau să le mulțumesc din suflet lui Răzvan Lucescu, pentru încrederea pe care a avut-o în noi, și tuturor celor care au contribuit până acum. Stegarilor de pretutindeni le mai cer un mic efort, să fie alături de campaniile noastre ca să putem stinge aceste datorii. Oricum, băieții din Liga Suporterilor Stegari și partenerii lor, sunt adevărați eroi. Am înțeles că au preluat clubul în 2018 cu peste 600.000 lei datorii. Spiritul stegar a supraviețuit în special datorită lor, iar acum suntem foarte aproape de un moment important, acela de pune bazele unui club puternic, cu care orice brașovean să se mândrească! Cei de la ANAF Brașov s-au comportat exemplar cu noi şi au toată aprecierea noastră. Pe viitor vom avea parte de o consiliere corectă ca acest club să nu mai treacă prin momente dificile”, a declarat managerul general al SR Braşov, Ciprian Jurubescu.

După achitarea creanței de 64.433 lei, clubul va deveni eligil pentru a primi sponsorizări sau a accesa proiecte cu diverse surse de finanțare. Până acum, în 2021, SR Municipal Brașov a virat in conturile ANAF Brașov, suma de 126.320 lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.