Un român este marele câștigător al etapei World Rookie Tour din țara noastră

Românul Patric Iluț (13 ani), supranumit The Flying Boy, a câștigat sâmbătă, 10 septembrie, etapa de Campionat Mondial de Skateboarding Under19 organizată în Skatepark Rozelor din Cluj-Napoca. Patric este lider mondial la categoria Under15 și a câștigat, pentru a treia oară în acest sezon competițional, clasamentul overall al unei etape. 68 de rideri de top din lume s-au înscris la prima etapă World Rookie Tour (WRT) de skateboarding organizată vreodată în Cluj-Napoca și cea mai mare competiție de skate din România.

Concurenții s-au întrecut la disciplina STREET, cei de la masculin în cadrul celor două categorii de vârstă – GROMS (sub 15 ani) și ROOKIES (15-19 ani) – iar la feminin la categoria generală Under19 – GIRLS. Cel mai tânăr participant a fost o concurentă din România, Clara Nițulescu (11 ani).

”A fost o super ediție World Rookie Tour, cu o atmosferă incredibilă și cu juniori care au făcut un adevărat spectacol la Cluj! Nu a fost una lipsită de provocări și emoții pentru că vremea a fost capricioasă și am avut două rafale puternice de ploaie între probe. Însă am reușit să controlăm situația, iar concursul s-a desfășurat fără probleme. Este pentru prima dată când Cluj-Napoca găzduiește o etapă de Campionat Mondial de Skateboarding și a doua din țară, după cea pe care am organizat-o în luna iunie, în Baia Mare. Mai exact, este o etapă oficială din World Rookie Tour, care este circuitul mondial pentru tinerii atleți, tinerii skateboarderi, la disciplina Street. Este un concurs care atrage concurenți din toată lumea. Copiii se luptă pentru puncte. Concursul din Cluj a fost cea mai mare competiție de skate organizată vreodată în România, iar noi ne bucurăm că am reușit să ajungem pe harta celei mai mari competiții mondiale de skateboarding Under19”, a spus Bogdan Iluț, organizator și președintele asociației sportive Extrem Rivulus.

Citeste și:  „DesKiss Dimineața", cu Ciprian Dinu și invitatul său, Cătălin Oprișan | Un nou matinal Kiss FM, din 3 octombrie

Arbitrajul a fost realizat de celebrul Iztok Sumatic, Head Judge la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Beijing 2022, alături de echipa sa. Ocupanții primelor trei locuri ale World Rookie Tour Cluj-Napoca la fiecare disciplină s-au calificat automat în marea finală WRT de la Innsbruck, Austria, care va avea loc în perioada 10 septembrie – 2 octombrie 2022.

Întrucât primii doi clasați în clasamentul overall al competiției au câștigat anterior ”pachetul all inclusive” pentru marea finală, cele două premii alocate pentru Cluj au mers la următorii doi clasați: Luka Yordanov (18 ani) și Viktor Penchev (15 ani), ambii din Bulgaria. Pachetul include acoperirea costurilor de cazare, cina festivă cu toți câștigătorii World Rookie Tour 2022, o sesiune foto și taxa de participare.

Valoarea totală a premiilor oferite la World Rookie Tour Cluj-Napoca se ridică la 25.000 de lei.

REZULTATE CLUJ ROOKIE FEST:

CLASAMENT OVERALL

  1. Patric Iluț (13 ani) – România
  2. Elisabeth Mako (12 ani) – Israel
  3. Luka Yordanov (13 ani) – Bulgaria
  4. Viktor Penchev (15 ani) – Bulgaria

ROOKIES (Under19) – masculin

  1. Viktor Penchev (15 ani) – Bulgaria
  2. Akos Konz Munich (16 ani) – Ungaria
  3. Mihai Bucur (18 ani) – România

GROMS (Under15) – masculin

  1. Patric Iluț (13 ani) – România
  2. Luka Yordanov (13 ani) – Bulgaria
  3. Yan Genev (13 ani) – Bulgaria
Citeste și:  Cinci proiecte vor fi depuse de Consiliul Județean Brașov pentru finanțare prin PNRR

GIRLS

  1. Elisabeth Mako (12 ani) – Israel
  2. Clara Nițulescu (11 ani) – România
  3. Sara Ursuț (16 ani) – România

The Flying Boy, băiatul minune al skateboardingului mondial

Patric Iluț (13 ani), marele câștigător al etapei World Rookie Tour din Cluj este lider al clasamentului mondial World Rookie Tour la categoria GROMS (sub 15 ani). A descoperit skateboardingul în Germania, la  doar 5 ani, iar de atunci câștigă titluri și uimește întreaga comunitate de rideri profesioniști. Este cunoscut în comunitatea de rideri ca The Flying Boy, iar pe lângă competițiile dedicate juniorilor, s-a întrecut și a urcat pe podium și la concursuri unde a concurat  cu cei mai tari rideri adulți, la categoria PRO.

”Sunt extrem de fericit că am câștigat etapa World Rookie Tour din Cluj. Este un sentiment deosebit să concurezi și să câștigi acasă la tine un titlu mare. Cluj-Napoca, mulțumim! Ai fost minunat! Acum abia aștept marea finală, unde sper să câștig din nou un loc bun pentru România!”, a spus Patric Iluț.

Patric Iluț are rezultate la fel de spectaculoase și la snowboard, unde a fost lider în clasamentului mondial al Federației Internaționale de Schi (FIS) la două discipline: slopestyle și Big Air și vicecampion european la snowboard cross. 

Skateparkul Rozelor, potrivit pentru dezvoltarea skateboardingului profesionist în România

Cluj Rookie Fest a avut loc în Skatepark Rozelor din Cluj-Napoca, în perioada 8-11 septembrie 2022. Parcul a fost reabilitat și extins din fonduri publice locale tocmai pentru ca acesta să devină un reper pe harta competițiilor naționale și internaționale de sporturi extreme.

Citeste și:  Cinci proiecte vor fi depuse de Consiliul Județean Brașov pentru finanțare prin PNRR

”Parcul Rozelor, extins și reabilitat recent de Primăria Cluj-Napoca, a întrunit condițiile de concurs și omologare necesare, România primind astfel licență pentru organizarea campionatului mondial de skateboarding. Prin proiectul de reabilitare și extindere a suprafeței zonei de agrement de la 1050 de mp la 2157 mp, realizat în 2021, Skatepark Rozelor a devenit unul dintre cele mai moderne parcuri de profil din țară. Acum, acolo pot fi găzduite evenimente internaționale în arii sportive precum skateboarding sau biking.”, a declarat primarul municipiului Cluj-Napoca Emil Boc.

”Cluj Rookie Fest ne-a arătat că se poate să avem la Cluj competiții de anvergură mondială și sperăm ca aceasta să fie doar prima din multele ediții pe care le vom organiza aici.

Ski&Outdoor Magazine este un proiect care susține mișcarea în aer liber și sporturile de acțiune nu doar prin crearea de conținut de calitate, ci și prin implicarea activă în evenimente culturale de profil, competiții și activități outdoor”, a spus Andrei Huțanu, redactor-șef ski-outoor.ro, co-organizator al Cluj Rookie Fest.

Cluj Rookie Fest a fost transmis LIVE, la nivel mondial, pe pagina oficială de Facebook World Rookie Tour și pe site-ul oficial al Campionatului Mondial Skateboarding boardriding.com. Accesul la eveniment a fost liber.

WRT este singura competiție de sporturi de acțiune cu punctaje oficiale din lume dedicată tinerilor sub 19 ani, cu peste 3000 de rideri participanți la disciplinele: snowboard, freeski, skateboard și, din vara anului 2021, la surf.

Cluj Rookie Fest este un eveniment organizat de Asociația Extrem Rivulus și Ski&Outdoor Magazine, cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local Cluj-Napoca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.