
O nouă sală de jocuri de noroc ar urma să se deschidă în incinta Unirea Shopping Center Brașov, potrivit BizBrașov. Operatorul DMS BET LIVE SRL, care administra în municipiu locațiile „Be tone”, urmează să solicite autorizația pentru spațiul din centrul comercial situat lângă Gară.
Unirea Shopping Center a devenit o opțiune pentru operatorii din domeniu după aplicarea noului regulament privind funcționarea sălilor de jocuri de noroc. Mai multe firme nu și-au putut prelungi autorizațiile pentru vechile spații și au început să caute locații care respectă noile prevederi.
În ședința de luna trecută, Consiliul Local Brașov a aprobat emiterea unei autorizații pentru o sală Games International Slot Machine în același centru comercial.
DMS BET LIVE SRL administra anterior o sală pe Bulevardul Gării, vizavi de Sala Sporturilor. În luna iulie, Consiliul Local a respins solicitarea companiei pentru autorizarea anuală a activității de jocuri de noroc de tip slot-machine în acel spațiu.
Tot în ședința de vineri, consilierii locali ar urma să aprobe autorizațiile pentru 11 agenții Superbet care desfășoară activități de pariuri fără aparate de tip slot-machine. Solicitarea pentru locația operatorului de pe strada Uranus nr. 4 a fost respinsă.