Valentino Rossi se pregătește pentru ultima cursă a carierei sale

Pilotul italian Valentino Rossi se pregăteşte de retragere, după Marele Premiu al Valenciei, ultima cursă din cariera sa în motociclismul viteză, pe parcursul căreia a câştigat nouă titluri de campion mondial, şapte dintre ele la clasa regină, pe parcursul a 26 de sezoane, relatează Agerpres.

Pentru mulţi dintre fani care vor veni în acest weekend pe circuitul de la Valencia, atracţia principală nu va fi campionul mondial din 2021, francezul Fabio Quartararo, ci “Il Dottore” Rossi, care a decis să agaţe combinezonul în cui, la 42 de ani. Fostul campion mondial speră să nu plângă duminică, însă recunoaște că va avea parte de un moment cu adevărat special.

Citeste și:  Marșul bicicliștilor revine pe străzile Brașovului!

„De obicei, în momentele speciale râd, dar duminică sper să nu plâng. Nu știu ce se va întâmpla, sper să fiu capabil să fac o cursă bună. Nu pot să știu ce sentimente mă vor încerca. Ultimul meu titlu a fost în 2009 și aș fi fost fericit dacă eram campion și în 2015, ca să obțin al zecelea trofeu. Nu mă pot plânge, am avut o carieră grozavă și în multe sezoane m-am luptat pentru titlul de campion și pentru primele poziții”, a spus Valentino Rossi.

Coleg de echipă cu Valentino Rossi, Andrea Dovizioso a avut doar cuvinte de laudă pentru legendarul pilot: „O persoană foarte specială, este plăcut să-l vezi câștigând multe titluri și cum se află în diferite situații. Mereu am învățat foarte mult de la Valentino. Atunci însă când urmărești un sportiv atât de talentat, dacă încerci să-l copiezi, nu-ți reușește. A fost minunat să-i văd toată cariera și cred că a adus mulți fani”.Valentino Rossi se va retrage după al 372-lea Mare Premiu la categoria regină, începând din anul 2000, şi a 432-a sa cursă în Motomondialul de viteză, din 1996 şi până în prezent.

Citeste și:  Marșul bicicliștilor revine pe străzile Brașovului!



El s-a fotografiat la boxe cu fiecare dintre motocicletele cu care a cucerit un titlu mondial: Aprilia din 1997 (125 cmc) şi 1999 (250 cmc), Honda cu care a cucerit titlul la 500 cmc în 2001, primul la cea mai înaltă categorie, precum şi cu cele din 2002 şi 2003 după trecerea la denumirea MotoGP, precum şi cu bolizii Yamaha din 2004, 2005, 2008 şi 2009.

Dincolo de rezultate, „cel mai pozitiv lucru din cariera (sa) este că a convins un număr mare de oameni să urmărească MotoGP”, a mai spus italianul.

„Este plăcut să cred că de-a lungul carierei mele am devenit ceva diferit, precum un simbol”, a adăugat zâmbind Valentino Rossi.

Citeste și:  Marșul bicicliștilor revine pe străzile Brașovului!

Foto: Topgear.com





Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.