VICTORIE! Brașoveanul Negumereanu Nicolae scrie istorie! Prima victorie a unui român în UFC după 3 runde spectaculoase (VIDEO)

Brașoveanul Nicolae Negumereanu (26 de ani) a obținut în această dimineață prima sa victorie în UFC, în Las Vegas. Este în același timp, prima victorie a unui sportiv român în celebra promoție UFC, cel mai înalt nivel din MMA-ul mondial.

„Lupta a fost puțin dificilă, mă așteptam să fie puțin mai ușoară. Vreau să-i mulțumesc lui Dumnezeu că am câștigat această luptă. Voiam să câștig mai repede meciul, dar ținând că acum trei luni m-am operat la menisc, iar în timpul recuperării am făcut doar antrenamente de forță, sunt mulțumit de luptă. De când am terminat lupta, eram sigur că voi câștiga”, a declarat Negumereanu, în cadrul conferinței de presă.

Citeste și:  Retreat-ul "Calea Reconectării prin Iubire": O invitație la transformare personală și vindecare spirituală într-o eră de conștientizare

Brașoveanul s-a impus în gala UFC Vegas 29 în fața americanului Aleksa Camur, prin decizie împărțită (2-1), într-o luptă la categoria semigrea și scrie astfel istorie în acest sport în România.

Meciul cu Aleksa Camur a fost unul foarte echilibrat, așa cum a arătat și decizia arbitrilor. Camur a început meciul puternic, însă Negumereanu a continuat să facă pasul înainte și și-a impus game-ul în cele din urmă. Lupta dintre cei doi a fost foarte apreciată în mediu on-line, ambii fiind lăudați pentru performanța lor, notează publicația as.ro.

Aceasta este a 10-a victorie pe care brașoveanul o obține în MMA. Nicolae Negumereanu are două lupte în UFC și alte nouă în divizia Real Xtreme Fighting. Sportivul este antrenat de Ninel Ianculescu.

Citeste și:  Festivalul Filmului European ajunge în luna mai la Brașov
https://www.youtube.com/watch?v=rhMpaVh5q3I

Foto. Captură video

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.