Victorie “de şase puncte” pentru FC Braşov, în faţa Chiajnei, echipă care se luptă şi ea pentru play-off

FC Braşov a obţinut, astăzi, o victorie extrem de importantă în lupta pentru play-off. Stegarii au trecut, în deplasare, de Concordia Chiajna, formaţie care se luptă pentru play-off, şi care sezonul trecut a ratat la loviturile de departajare promovarea în Liga 1.

Pe un teren extrem de greu, în care cuvântul “luptă” este cel care caracterizează cel mai bine partida, stegarii au fost cei care au ieşit învingători.

Unicul gol al meciului a fost marcat de Milcho Angelov din penalty.

Primele 20 de minute ale meciului au fost mai de grabă de acomodare cu suprafaţa de joc, cu puţine faze de poartă şi cu o luptă aprigă la mijlocul terenului.

Minutul 21 a adus şi golul. Adi Chică-Roşă a scăpat singur cu Thomas Chesneau, l-a driblat, iar portarul l-a agăţat în careu. Arbitrul a acordat penalty. Milcho Angelov nu i-a dat nicio şansă portarului şi “l-a executat” cu un şut puternic. În minutul 30, Chică-Roşă a şutat de la 20 de metri, mingea a fost deviată de un fundaş, însă potrarul a reţinut. În minutul 44 s-a remarcat şi Sebastian Micu, portarul stegar a reţinut cu siguranţă un şut din 10 metri.

Citeste și:  CFR Călători: Nicio anulare a trenurilor din cauza lipsei de personal sau de material rulant!

A doua repriză a început cu Concordia mai mult în atac, în minutul 47 o fază frumoasă a ilfovenilor s-a terminat cu un şut pe lângă poartă, iar în minutul 53 Azdren Llullaku a lovit transversala cu o lovitură de cap. Apoi FC Braşov a reuşit să echilibreze jocul şi să aibă mai multe ocazii, în prim-plan Alexandru Saim Tudor. În minutul 64 “turcul” a şutat peste după o fază extrem de frumoasă ca stegarilor, Lazăr călcâi pentru Dumbravă şi centrare perfectă din stânga, voleu puţin peste. În minutul 76 tot Saim Tudor a şutat din 10 metri, însă portarul a reţinut. Ultima ocazie a meciului a fost tot a “turcului”, şut de la 30 de metri, dar portarul a reţinut.

Citeste și:  Corona Braşov câştigă Campionatul Naţional de hochei pe gheaţă şi realizează o triplă istorică!

“Am întâlnit o echipă bună, care avea două victorii în ultimele meciuri. A fost un meci de luptă, o victorie de moral. Pe un teren foarte prost, unde nu ai cum să joci fotbal. Îmi felicit jucătorii pentru că ne-am adaptat la condițiile grele de joc. S-a văzut asta, pentru că s-au comis multe erori. Este o victorie importantă, care ne dă moral pentru celelalte meciuri. Legăm a doua victorie, avem un joc în creștere. Mă bucură determinarea echipei, asta a făcut diferența. Cred că a fost un arbitraj foarte bun. O lovitură de la 11 metri evidentă din care am marcat singurul gol. Nu au fost foarte multe situații de poartă. O victorie meritată pentru noi. Nu vreau să vorbim despre play-off. Vreau să o luăm treptat. Din păcate, am pierdut multe puncte. Esențial este să avem o creștere la nivelul jocului nostru.”, a spus la finalul meciului Dan Alexa, antrenorul stegarilor.

Citeste și:  S&P reconfirmă ratingul suveran al României și perspectiva stabilă

În acest meci FC Braşov a jucat în formula: Sebastian Micu – Andrei Marc, Ivan Fustar (cpt.), Tudor Oltean (Zoran Mitrov min. 69) – Marius Burlacu (Andrei Lascu min. 69), Dan Spătaru (Eduard Lambrinoc min. 76), Rareş Lazăr, Diogo Izata, Rareş Dumbravă – Adi Chică-Roșă (Alexandru Tudor Saim min.58), Milcho Angelov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.