Viitorii pensionari riscă să primească sub 30% din ultimul salariu. Ce soluții au pentru a-și crește veniturile

România se află sub media Uniunii Europene în ceea ce privește rata de înlocuire a salariului prin pensie, care reprezintă raportul dintre pensia primită și salariul avut înainte de retragerea din activitate. În țara noastră, valoarea este de 48%, comparativ cu media UE de 58%, dar riscă să ajungă sub 30% în următorii ani avertizează specialiștii Mr.Finance, care recomandă adoptarea din timp a soluțiilor de economisire și investiții.

„În ciuda unei creșteri nominale a pensiilor, scăderea continuă a numărului de contribuabili și declinul demografic ridică semne serioase de întrebare asupra viitorului sistemului public de pensii. Potrivit previziunilor, lucrurile se vor înrăutăți semnificativ după 2035, când vor începe să se pensioneze cei născuți între 1967 și 1980, generația «decrețeilor», cea mai numeroasă din istoria recentă. De exemplu, o persoană care va ieși la pensie peste 10 ani, după o carieră stabilă și un salariu net de 7.000 lei lunar, poate ajunge să primească o pensie publică de aproximativ 2.100 lei, adică o rată de înlocuire de doar 30%. Prin urmare, statul va asigura o pensie, însă una prea mică pentru nevoile unui pesionar”, explică Ion Soltinschi, consultant și planificator financiar www.mrfinance.ro
 
Rata natalității în 2024 a fost cea mai mică din ultimii 100 de ani încoace, la fel ca și în 2023 și în 2022. Conform piramidei demografice a României, în 2025 cel mai mare segment al populației are vârsta între 45 și 60 de ani.

Peste 15 ani însă, cel mai mare segment va avea peste 60 de ani, în timp ce baza, respectiv persoanele între 25 și 50 de ani, va fi din ce în ce mai mică.

Ce soluții există
 
Potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică, în trimestrul I din 2025, numărul mediu de pensionari a fost de 4,90 milioane de persoane, iar pensia medie lunară a atins 2.916 lei, în creștere cu 0,6% față de trimestrul precedent. Cu toate acestea, raportul dintre pensia medie netă și salariul mediu net reflectă în continuare un grad scăzut de sustenabilitate financiară pentru pensionari, care se va diminua în următorii ani.
 
„Este important ca fiecare persoană activă să își facă o simulare realistă privind pensia publică estimată și să stabilească o strategie paralelă de economisire sau investiții. Nu ar trebui să ne bazăm pe pensia de la stat, ci să ne creăm propriul plan de retragere din activitate. Altfel, adaptarea la o pensie redusă poate însemna o scădere drastică a nivelului de trai”, precizează Ion Soltinschi.
 
Deoarece sistemul public de pensii devine tot mai puțin capabil să asigure un trai decent la bătrânețe, viitorii pensionari ar trebui să își facă o planificare pe cont propriu. Soluțiile recomandate sunt:

  • Contribuții constante la Pilonul II și III – Pilonul II funcționează automat, însă este important ca fiecare persoană să verifice performanța fondului ales și să înțeleagă cum sunt investiți banii săi. Pilonul III permite contribuții suplimentare, deductibile fiscal în limita a 400 de euro/an, și poate fi o altă sursă de venit la pensie.
  • Investiții personale – „Dacă randamentele pensiei facultative nu te bucură – și pot să te înțeleg, 6,6% este bine, dar se poate și mai bine –, atunci poți să te orientezi către alte soluții de economisire și planificare a retragerii din activitate. Poți începe să-ți construiești un portofoliu diversificat de investiții la bursă, să investești în fonduri mutuale, în alte produse pe care le înțelegi și în care ai încredere. O strategie construită din timp poate asigura independența financiară la bătrânețe”, afirmă specialistul.
Citeste și:  Polițiști rutieri români, în misiune comună cu omologii maghiari în zona Budapestei

Nu mai este suficient să ne bazăm pe stat
 
Potrivit acestuia, deși pensia medie lunară a crescut cu peste 20% față de anul trecut, realitatea demografică și economică indică un viitor nesustenabil pentru sistemul actual de pensii.
 
„România are nevoie urgentă de măsuri de reformă și de încurajare a investițiilor individuale pentru retragerea din activitate. Fără o strategie personală, milioane de români riscă să se confrunte cu sărăcia la pensie. Mesajul este clar: nu mai este suficient să ne bazăm pe stat. Fiecare dintre noi are nevoie de un plan personal de retragere din activitate”, avertizează Ion Soltinschi.
 
În prezent, pe lângă pensia de la stat (Pilonul I), mai funcționează pensia privată obligatorie (Pilonul II) și pensia privată facultativă (Pilonul III), apărute odată cu reforma pensiilor din 2007.
 
Sistemul public (Pilonul I) este de tip redistributiv: banii plătiți astăzi de angajați nu sunt economisiți pentru viitor, ci finanțează pensiile actualilor beneficiari. Această dependență de raportul dintre angajați și pensionari este vulnerabilă în fața schimbărilor demografice și economice. Din contribuția obligatorie la pensie (25%), 20,25% este direcționat către Pilonul I, administrat de către stat, iar 4,75% merge automat către pensia privată obligatorie (Pilon II).
 
La finalul anului 2024, peste 8,3 milioane de români aveau pensie privată obligatorie, iar valoarea totală a activelor fondurilor de pensii administrate privat a fost de peste 153 de miliarde de lei (30,5 miliarde de euro), conform datelor Autorității de Supraveghere Financiară, reglementatorul pieței.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.