David Lorenty și Janosch Strutz sunt doi tineri germani care urmează o tradiție de mai bine de 800 de ani, călătorind prin lume pentru a-și perfecționa meșteșugul și a cunoaște meleaguri și oameni noi. Calfele sunt lucrătorii calificați într-o meserie, după ce au terminat ucenicia, nefiind încă „meșteri“. David are 23 de ani și este tâmplar, iar Janosch, în vârtă de 26 de ani, este pietrar. Îmbrăcați în costumele tradiționale de „calfe călătoare“, numite „Kluft“, din catifea reiată, cu pantaloni evazați, vestă, cămașă tradițională, pălărie și bocanci – ei au ales să bată drumurile departe de casă, timp de trei ani și o zi. Au pornit cu o singură monedă în buzunar, pe care trebuie să o aducă înapoi, și nu au voie să se apropie de casă la mai puțin de 50 de kilometri. Nici în același loc nu pot rămâne mai mult de trei luni. David a plecat de-acasă în noiembrie 2017, iar Janosch în februarie 2018. S-au cunoscut într-una dintre călătorii, în urmă cu vreo doi ani, iar acum sunt prima dată tovarăși de drum, în aventura care îi poartă în Balcani.
O ștampilă „obligatorie“
Până cum au văzut fiecare vreo zece țări și zeci de localități. De data aceasta au plecat din Germania acum o lună și trecut prin Austria, Slovenia, Croația, Serbia, România, și vom pleca în Turcia și apoi Grecia. Au fiecare un carnețel cu însemnele breslelor din care fac parte și trebuie să adune dovezi ale trecerii lor prin lume, de la primăriile localităților pe care le vizitează. „Uneori ni se refuză aceată ștampilă și nu o putem obține din altă parte, pentru că pe vremuri, pecetea pe care o punea primarul era o garanție de liberă trecere pentru a intra și ieși din cetate, dar și pentru a putea practica meseria“, lămurește David motivul vizitei la Primărie.
Cu ehipament de sute de ani
Până și „rucsacul“ este tradițional: patru „compartimente“ din pânză, ca niște boccele, unite cu niște chingi de piele care le țin împreună și-i ajută pe drumeți să le care în spate. Unul pentru haine murdare, unul pentru haine curate, unul pentru „sacul de dormit“ și unul pentru merinde. Restul obiectelor trebuincioase sau obligatorii (cum ar fi, de exemplu, metrul de lemn pe care trebuie să-l poarte cu ei) sunt ordonate în zecile de buzunare interioare ale vestei sau hainei, fiecare cu destinația lui. În rest nu au nimic, și nici nu au voie să folosească materiale sau tehnologii moderne pentru a se feri de căldură, de frig sau de ploaie. Costumul este completat și de un toiag de călător, făcut din fâșii de lemn răsucit în jurul unei plante de caprifoi.
Costumația lor atrage mereu atenția și spun că asta este un avantaj, pentru că oamenii relaționează cu ei și de obicei au parte de oameni amabili, care se oferă să-i ajute sau cel puțin sunt interesați de povestea lor. Nu li s-a întâmplat să aibă întâlniri nefericite niciunde au călătorit până acum și, chiar dacă la început experiența li s-a părut ciudată și periculoasă, în scurt timp au descoperit că nu e deloc așa. „Dacă ceva nu merge azi, o să meargă cu siguranță mâine. Dacă te relaxezi și faci ceea ce ești obișnuit să faci, lucrurile ies bine, în cele din urmă. Este absolut fascinant cum converg tot felul de circumstanțe și de coincidențe ca lucrurile să iasă într-un anume fel“, spune David.
Călătoria este o lecție de viață
Călătoresc de obicei cu autostopul, dorm în gazdă sau la hosteluri, și muncesc cu ziua, în meseriile pe care și le-au ales, de câte ori au nevoie de bani. În Brașov ar fi putut lucra la restaurarea Bisericii Negre, „că e de muncă pentru vreo trei ani“, dar deocamdată au suficienți bani și doresc să-și urmeze drumul către Turcia. Vor anunța însă în grupul calfelor călătoare că este nevoie de tâmplari și pietrari pentru lucrări și poate vor profita alții de oportunitate. „În zilele noastre, călătoria aceasta inițiatică este mai mult despre tine și despre relația cu oamenii și cu lumea decât despre perfecționarea meșteșugului, pentru că lucrurile ce țin de meserie le învățăm în mare parte la școală, nu mai e ca pe vremuri, când fiecare meșter avea câte o metodă secretă ce nu putea fi învățată decât de la el“, spun băieții.
„Călătoria este foarte importantă pentru că îți oferă posibilitatea să vezi lumea, să-ți extinzi viziunea despre lucruri și despre oameni și să depășești ideile preconcepute. În Germania, când le-am spus celor apropiați că voi merge în România, majoritatea ne-au spus că e foarte periculos, că sunt hoți și vom rămâne fără cine știe ce organe. Evident, fiecare țară are oameni buni și oameni răi, nu e ca și când în Germania nu ar fi hoți sau oameni răpiți pentru organe. Oriunde ar fi acasă, imaginea de acolo despre un alt loc este de obicei falsă, preconcepută sau distorsionată. Iar călătorind și interacționând tu însuți cu oamenii, îți dovedești în primul rând ție că lucrurile nu stau așa cum ai fost obișnuit să crezi“, este filosofia lui David, pe care vrea s-o transmită tuturor. „Nu crede prea mult în părerile altora, mai ales când ele se referă la oameni și locuri. Fă-ți propria experiență, propria opinie“, îl completează Janosch, cu o concluzie care spune totul despre cei aproape doi ani de călătorie a celor doi drumeți.
