Wizz Air a propus operarea a 15 rute internaționale de pe Aeroportul Brașov

Aeroportul Internaţional Braşov ar putea fi operaţional începând cu data de 1 noiembrie 2022, potrivit unui comunicat de presă a Consiliului Județean Brașov. Totuși, dintr-o declarație apărută în spațiul public a directorului executiv al Direcţiei Implementare Aeroport, Alexandru Anghel, reiese că data amintită nu înseamnă că va fi și data primului zbor.

Alexandru Anghel spune că primul zbor depinde de operatorii aerieni, dar și de solicitările pe care le au din partea clienților care își doresc să zboare de pe Aeroportul Brașov. Vestea bună este că Wizz Air este prima companie aeriană care a propus operarea a 15 rute internaționale de la Brașov.

„Cu Wizz Air avem cele mai avansate discuții, care ne-au dat și o listă de 15 destinații pe care ar urma să le opereze de la Brașov. Suntem în stadiul în care ne-au trimis chiar contractul pentru a-l parcurge și, ulterior, să îl semnăm. […] Pentru început vom avea o medie de 40 de zboruri pe săptămână, în jur de șase pe zi, iar numărul acestora ar urma să crească în momentul în care vom avea chartere – 2-3 luni pe an.”, a declarat Alexandru Anghel pentru BizBrașov.

De altfel, au fost inițiate propuneri către mai mulți operatori aerieni, precum Lufthansa, Tarom și Blue Air. În primul an, potrivit sursei citate, se estimează un trafic de circa 300.000 de călători. 

Citeste și:  Acțiune de ecologizare a Drumului Vechi

Foto. Arhivă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.