Zărneșteanul Eduard Grosu va reprezenta România în cadrul Campionatelor Europene de ciclism

Zărneșteanul Eduard Grosu va reprezenta România în cadrul Campionatelor Europene de ciclism. Țara noastră va participa cu 11 echipaje şi 39 de sportivi la Campionatele Europene Multisport de la Munchen, în perioada 11-21 august, competiţie care va reuni nouă discipline sportive: atletism, volei pe plajă, kaiac-canoe sprint, ciclism (velodrom, şosea şi mountain bike), gimnastică artistică, canotaj, escaladă, tenis de masă şi triatlon.

La Campionatele Europene de şosea avem trei participanţi, zărneşteanul Eduard-Michael Grosu (Drone Hopper-Androne), Serghei Ţvetcov (CSA Steaua Bucureşti) şi Daniel Crista (CSA Steaua).

Emil Dima, campionul naţional de şosea din acest an, nu a fost selecţionat pentru Europenele de la Munchen deoarece participă în Turul Ţinutului Secuiesc, care se încheie sâmbătă.

Citeste și:  Prețul ridicat al mielului pune presiune pe tradiția mesei pascale

Roberto Dumitru Burţa (CSU Scott) şi Ede-Karoly Molnar (CS Dinamo) sunt înscrişi la Campionatele Europene de mountain bike, în proba olimpică de cross country (XCO), programată în ziua de 19 august.

Marele absent din lotul tricolorilor este campionul naţional, Vlad Dascălu, aflat în recuperare după o accidentare la o etapă de Cupă Mondială. El se concentrează pe participarea la Mondialele de Mountain Bike, prevăzute între 24 şi 28 august în Franţa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.