Zeci de percheziții într-un dosar de trafic de țigări, la Brașov și în alte patru județe din țară

În această dimineață, polițiștii din cadrul Serviciul de Investigare a Criminalitații Economice, efectuează 55 percheziţii domiciliare, într-un dosar penal de contrabandă cu produse accizabile. 

La data de 17 decembrie 2019 a.c., poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brașov, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria  Brașov, cu sprijinul Direcției de Investigare a Criminalității Economice, efectuează 55 percheziţii domiciliare pe raza județelor Brașov, Ilfov, Călărași, Ialomița, Vâlcea precum și în municipiul București.

Din cercetări, a reieșit faptul că, în perioada ianuarie 2018 – decembrie 2019, mai multe persoane ar fi deținut/ar deţine la domiciliile lor sau în alte locaţii cu destinaţie specială de depozitare, tutun, pe care ulterior l-ar fi comercializat către persoane din toată ţara,  deși cunoșteau faptul că acesta provine din contrabandă.

Citeste și:  S-a semnat contractul de finanțare pentru extinderea rețelei de gaz din comuna Lisa. Investiție de 10,8 milioane de lei

Alături de polițiști din cadrul I.P.J. Brașov, în acțiuni sunt angrenați polițiști  din cadrul Inspectoratelor de Poliţie Judeţene pe raza cărora se vor desfăşura percheziţiile, Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti,precum şi luptători din cadrul SIAS -IGPR, Serviciului de Acțiuni Speciale Bucureşti şi Sserviciului de Acțiuni Speciale Braşov.

Acțiunea beneficiază de suportul de specialitate al Directiei Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.