Ziua mondială de conştientizare a abuzului faţă de vârstnici, celebrată mâine și la Brașov

În contextul creșterii numărului de vârstnici la nivel mondial, dar și al fenomenului violenței asupra acestei categorii sociale, Organizația Națiunilor Unite a stabilit, începând cu anul 2006, ca ziua de 15 iunie să fie proclamată Ziua mondială de conştientizare a abuzului faţă de vârstnici.

Direcția de Asistență Socială Brașov, marchează această zi printr-o serie de activități desfășurate în data de 15 iunie 2021 în Parcul “Nicolae Titulescu” din Brașov, în intervalul orar 12:00-14:00.

Activitățile se derulează în parteneriat cu Crucea Roșie – Filiala Brașov, iar specialiștii, cu precădere psihologi, vor prezenta persoanelor vârstnice prezente aspecte legate de identificarea, evaluarea și dezvoltarea unor comportamente prin care să solicite și să obțină ajutorul specialiștilor atunci când se confruntă cu diferitele forme de abuz.

Testarea parametrilor funcționali pentru participanții la eveniment va fi asigurată de Crucea Roșie – Filiala Brașov.

Abuzul faţă de vârstnici este definit ca fiind ”orice acţiune unică sau repetată sau lipsa unei atitudini corespunzătoare, care se petrece în cadrul unei relaţii bazate pe încredere, dar care duce la vătămarea sau la suferinţa unei persoane în vârstă”. Se poate manifesta sub diverse forme, de la cele fizice, la cele psihologice sau emoţionale, sexuale sau financiare. Poate surveni şi ca urmare a neglijenţei deopotrivă intenţionate sau lipsite de intenţie.

Citeste și:  Peste 2.500 de cereri de eliberare a paşapoartelor, înregistrate în luna noiembrie la Brașov

Pe lângă formele clasice de abuz, în contextul pandemiei de COVID-19, persoanele vârstnice sunt deosebit de vulnerabile, deoarece bătrânii au un risc ridicat de a dezvolta forme grave de boală, iar regulile de distanţare socială ar putea duce la izolarea bătrânilor, cu consecinţe severe asupra sănătăţii lor fizice şi psihice.

Acesta este un bun prilej de manifestare în mod deschis împotriva oricăror forme de abuz sau de suferinţă provocate persoanelor vârstnice și de transmitere a unui mesaj de apreciere și recunoștință către persoanele vârstnice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.